După ce primarul Radu Căpilnaşiu s-a declarat nemulţumit de activitatea Citadinului, firma care se ocupă de deszăpezirea oraşului, şi a anunţat că „nu se mai poate continua cu acest nivel calitativ al serviciilor”, drumarii au ieşit ieri mai repede pe traseu şi au curăţat de zăpadă arterele principale ale oraşului de la primele ore ale dimineţii. Bulevardul Mihai Viteazul a făcut cunoştinţă cu lama utilajelor de această dată şi zălăuanii nu au fost nevoiţi să folosească lanţuri, aşa cum ne-a sugerat un ales local. Pe strada Simion Bărnuţiu lamele au intrat in jurul orei 9.00. Totuşi au existat şi străzi, in zona unităţilor şcolare, pe care sarea şi nisipul nu au ajuns.