Trei societati subordonate Consiliului Local Zalau – Citadin, Uzina Electrica si DGADP – au in total 284 de salariati, din care 10 sunt directori sau sefi servicii. Asta inseamna ca la fiecare 13 muncitori exista cate un sef sau director. Cei 284 de salariati „papa” din bugetul Primariei Zalau 20 la suta, conform proiectului de buget adoptat la inceputul anului, pe care s-a intervenit cu o rectificare bugetara pentru a se diminua bugetul Uzinei Electrice.

Unu schimba becu, altu pune asfalt, altul matura strada

Uzina Electrica are ca obiect de activitate iluminatul stradal, cei 40 de salariati pun si schimba becurile din oras. Dupa ei vin cei 184 de angajati ai Citadin care asfalteaza strada, iar dupa ei vin cei 60 de salariati ai DGADP care matura aleile din cimitir. Se intreaba si zalauanii, si oamenii de afaceri, ne intrebam si noi, „oare nu ar functiona mai bine si cu mai putini bani cheltuiti cele trei societati unite sub una singura cu aceiasi salariati dar cu mai putini directori?”.

Nimeni nu vrea sa cumpere Uzina Electrica

Ieri am aflat de la Primaria Zalau ca activele Uzina Electrica nu au fost vandute pentru ca nimeni nu a vrut sa le cumpere.”La licitatia din 23 mai nu s-a prezentat niciun ofertant”, ne spune Crisan Diana, purtatorul de cuvant al Primariei.
Despre Uzina Electrica mai trebuie amintit ca cheltuie o gramada de bani, fiecare salariat castigand in medie 1.800 de lei, fara a avea in acest an profit.

Angajatii Citadin se misca incet

Citadin are 184 de angajati, dar se pare ca noua conducere a orasului, in frunte cu Ionel Ciunt,  este nemultumita de activitatea Citadin. Un exemplu in acest sens sunt lucrarile care se executa zilele acestea pe Platoul de Marmura. Chiar daca angajatii Citadin se ocupa de intretinerea orasului, Ionel Ciunt a considerat ca e mult mai util sa lucreze pe platoul de marmura cu o alta firma privata. Rationamentul? Trebuiau realizate cat mai repede, iar angajatii Citadin nu pot face asta. Cel putin asa reiese din declaratia Dianei Crisan, purtator de cuvant al Primariei Zalau care spune ca „avand in vedere necesitatea realizarii cat mai urgenta a reparatiilor la platou, lucrarile au fost contractate prin achizitie, si nu prin executie in cadrul programului de activitate al SC Citadin Zalau”. stop_coloana

Aici sunt banii dumneavoastra; 25 de milioane de lei

Bugetul total de cheltuieli al Primariei Zalau, conform proiectului de buget adoptat de Consiliul Local Zalau la inceputul acestui an este de 129.348.000 de lei (partea de cheltuieli de functionare). Din acesti bani, suma de 25.766.000 de lei se duce catre cele trei societati – Citadin, Uzina Electrica si DGADP.
Cei mai multi bani, conform bugetului, Ii primeste Uzina Electrica – 12.949.000 de lei, suma fiind diminuata dupa rectificarea bugetara din iulie, pe motiv ca nu s-au putut vinde activele Uzinei. Pe locul al doilea in topul cheltuiri banilor din bugetul Primariei Zalau se afla Citadin. Firma Citadin, (care este SRL cu Consiliu de Administratie si cu AGA) subordonata Consiliului Local Zalau primeste in total doar pentru reparatii de strazi, intretinere spatii verzi si salubritate suma de 11.300.000 de lei. DGADP are un buget de doar 1.517.000 lei.
Citadin primeste 4.500.000 de lei pentru a repara strazile din oras, 2.300.000 de lei pentru a se ocupa de spatiile verzi din oras si 4.500.000 de lei pentru a se ocupa de serviciile de salubrizare. DGADP primeste 1.517.000 lei pentru a se ocupa de intretinerea cimitirelor, a pietelor, a toaletelor publice si pentru semnalizarea rutiera. Pana in 2010, Citadin si DGADP erau aceiasi institutie, cu acelasi buget de cheltuieli, insa, pentru a nu se ajunge la disponibilizarea angajatilor, s-au creat doua societati comerciale, care si-au impartit saricinile.