Cinematograful Scala va fi modernizat
Consiliului Local Municipala aprobat ieri Proiectul de Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Cmpania Națională de Investiții, a amplasamentului Cinematograf Scala și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții “Reabilitarea Cinematografului Scala”.
Același proiect fusese amânat în ședința extraordinară a Consiliului Local, motivul amânării fiind solicitarea din 22 mai a Companiei Naționale de Investiții de completare a documentației depuse inițial cu o nouă hotărâre de Consiliu Local, conform modelului transmis de CNI.
Dacă înainte de completarea documentației după modelul CNI, valoarea contribuției proprii (a Primăriei – n.r.)) la proiectul de reabiitare se ridica la 96.931 de lei, după completarea documentației, valoarea contribuției proprii a primăriei a ajuns la 103.496 lei. Și cine știe, dacă Compania Națională de Investiții se mai gândește, s-ar putea ca valoarea contribuției primăriei stop_coloana la reabilitarea Cinematografului Scala să mai crească. Oricum, proiectul a fost aprobat și lucrările pot să înceapă.
Investiția este de 14 milioane de lei
Peste 14 milioane de lei costă modernizarea Cinematografului Scala, potrivit proiectului. Actuala sală de spectacol cu 500 de locuri va fi compartimentată. Se va amenaja o sală polivalentă cu 245 de locuri, plus două locuri pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, se va amenaja un planetarium cu 25 de locuri și o sală de cinema 3D cu 50 de locuri. Primăria Zalău a depus un angajament, și anume că pe o perioadă de 15 ani nu va shimba destinația de cinematograf a clădirii, potrivit proiectului de hotărâre aprobat ieri.
