Romania post decembrista nu ne-a oferit, din pacate, oameni politici demni de a ocupa macar un sfert de pagina in actualele sau viitoarele manuale de istorie. Dar, pentru a nu cadea in pacatul generalizarii trebuie mentionat ca si aceasta regula a clasei politice populata cu lumpeni are cateva exceptii. Corneliu Coposu sau Ion Ratiu ne-au reamintit ca pot exista si adevarati barbati de stat si ca inainte de fi condusi de comunistii semianal-fabeti i-am avut in fruntea tarii pe Iuliu Maniu,Ion Mihalache, Virgil Madgearu… Tot din zona partidelor istorice i-am avut si pe liberalii postdecembristi care au reusit (si inca reusesc, spre deosebire de taranisti) sa fiinteze in conditii destul de onorabile pe scena politica pastrandu-si principiile doctrinare. Iar cand vine vorba de principii doctrinare discutia se poate incheia aici. Membrii celorlalte partide din Romania nu impar-tasesc neaparat crezuri comune, ci, mai degraba s-au coalizat pentru a atinge anumite obiective, personale sau de grup. PDL-ul nu este altceva decat o sorcova politica formata, in mare parte, din securisti si comunisti reesapati, taranisti si liberali frustati si o armata de oportunisti adusi laolalta de un presedinte jucator care le-a asigurat, vreme de cativa ani, posibilitatea de a se bucura de ciolan. Nici la UDMR nu putem vorbi neaparat de valori doctrinare, fiind vorba de o organizatie orientata strict inspre rezolvarea problemelor unei minoritati etnice. Pana si jucaria fostilor comunisti, PSD-ul, e pe cale sa se strice devenind dintr-un partid cu pretentii de stanga, un SRL condus de Vanghelie si Geoana, in care primeaza jocurile de culise in defavoarea competentelor si a programelor construite pe principii doctrinare. In linii mari cam acesta ar fi tabloul de familie al clasei politice autohtone. Dezamagitor sau nu, singura posibilitate de a rani in aceasta menajerie ramane votul electo-ratului. Dar pare-se ca respectam cu incapa-tanare dictonul – „Fiecare popor are conducatorii pe care ii merita”.

Post Views: 71