CFR a fost amendată săptămâna trecută de Pro-tecţia Consumatorilor cu 50.000 de lei după ce călătorii s-au plâns de condiţiile improprii de călătorie şi de întârzierile prea mari. Ieri apare informaţia că CFR Călători va investi în acest an peste 44 milioane lei în modernizarea a 30 de vagoane şi a bugetat 100 de milioane de lei pentru achiziţia de rame electrice. Modernizarea a 30 de vagoane este puţin probabil să însemne un salt calitativ de ansamblu. Dar nu sperăm la nimic. Felul în care CFR vrea să ne seducă ne uluieşte în schimb. „Va-goanele pot circula cu viteza maximă de 160 km/h”, arată CFR Călători într-un comunicat. Oameni buni, vagoanele CFR n-au circulat niciodată cu 160 de kilometri la oră şi nu vor circula nici în urmă-torii 160 de ani cu viteza asta. stop_coloana
Chestiunea zilei
Articole
România, declarată una dintre cele mai sigure țări din lume
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, oferind o situație mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe țări vest-europene. Conform rapoartelor Departamentului de Stat al SUA și ale Comisiei Europene, România este recunoscută ca o țară foarte sigură pentru cetățeni și turiști. În „Raportul pentru cetățenii americani care călătoresc în afara granițelor”, România este indicată ca având un risc scăzut și foarte scăzut de infracțiuni, clasându-se pe locul 25 în…
Mai mult...Semne bune anul n-are…
Noul an debutează cu salarii și pensii înghețate. Guvernanții au anunțat setul de măsuri prin care încearcă să reducă cheltuielile publice. Începând cu data de 1 ianuarie 2025, cuantumul brut al salariilor de care beneficiază bugetarii se menţine la nivelul din luna noiembrie 2024. Orele suplimentare nu se vor mai plăti, urmând ca acestea să se compenseze numai cu timp liber. De asemenea, bugetarilor nu li se vor acorda anul viitor premii, bonusuri sau alte drepturi de…
Mai mult...