Elena Udrea spune întregii lumi că lui Oprescu îi va fi foarte greu să reziste în arest, unde un bolnav nu are nicio şansă. “În mod cert, arestul şi puşcăria în România, prin condiţiile pe care le oferă, pot fi considerate mijloace de tortură fizică şi psihică. Acolo, un bolnav cronic nu are nicio şansă. Şi dacă te duci sănătos, când ieşi din puşcărie ai mari probleme de sănătate”, a spus Elena Udrea, în faţa Secţiei 2 Poliţiei, unde este obligată să se prezinte, în cadrul măsurii controlului judiciar. Iar experienţa de câteva luni petrecute la mititica o îndreptăţesc să vorbească în cunoştinţă de cauză. Se aude că în weekend vine să facă o baie la Boghiş, unde are 50 la sută din acţiuni. stop_coloana Puţin tratament după condiţiile din puşcărie. Şi poate explică şi câtorva politicieni sălăjeni cum e în arest, mai ales dacă eşti bolnav. Aşa că ori vin şi se fac sănătoşi la Boghiş înaintea plecării, ori se vor trata la întoarcere de reumatism, tot la Boghiş.