Chestiunea zilei
Fostul ministru PNL al Economiei, Varujan Vosganian, a renunţat la partidul care-l acuză că-i pătează imaginea pentru că a făcut apel la imunitatea parlamentară pentru a fi protejat de urmărirea penală. Rămâne în schimb senator, pentru că se simte la adăpost din moment ce Senatul l-a apărat de două ori de DIICOT, care-l suspectează că a prejudiciat economia naţională cu 130 milioane de euro. Ministrul a recurs la lacrimi şi s-a rugat Celui de Sus, iar senatorii parcă au făcut “voia Domnului”. stop_coloana Punem doar o întrebarea firească armeanului şi oricăruia în situaţia lui. De ce se teme, dacă este nevinovat? De ce ar plânge un om şi ar apela la milă, dacă nu ar avea ceva pe conştiinţă?
