CES nu a reuşit să dea niciun fel de aviz pe scrisoarea către FMI
Sindicatele şi patronatele cer Guvernului redactarea unei noi scrisori către Fondul Monetar Internaţional (FMI), in care să fie consemnate măsurile propuse de ele, nefiind de acord cu reducerea salariilor şi a pensiilor.
Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) nu a reuşit să dea un aviz favorabil sau nefavorabil pe scrisoarea actuală, către FMI.
Doar cei 15 membri ai Guvernului au votat pentru avizarea favorabilă a scrisorii, cei 15 membri de sindicat au votat pentru aviz nefavorabil, iar partea patronală a votat pentru aviz favorabil al scrisorii, dar cu modificări.
Astfel, s-a ajuns in situaţia in care nu există o avizare, favorabilă sau nefavorabilă.
Şedinţa plenului CES s-a amanat pentru lunea viitoare.
In urma negocierilor cu FMI, autorităţile de la Bucureşti au propus, ca măsuri pentru incadrarea intr-un deficit bugetar de 6,8 la sută din PIB in 2010, reducerea fondului de salarii bugetare cu 25 la sută , a pensiilor cu 15 la sută şi o scădere masivă a subvenţiilor, in loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA.
Măsurile, anunţate in 6 mai de preşedintele Traian Băsescu, au fost contestate de sindicalişti.
După două runde de discuţii cu sindicatele, la Palatul Cotroceni şi la Parlament, s-a decis ca scrisoarea de intenţie către FMI să fie reanalizată in Consiliul Economic şi Social şi să nu fie adoptată de Guvern decat cu avizul CES.
