Cererile pentru ajutorul de stat pe cap de animal se pot depune pană la 15 ianuarie
Crescătorii de animale care vor să beneficieze de ajutor de stat ce acoperă parţial sau în întregime costurile aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic trebuie să depună o cerere în acest sens până la data de 15 ianuarie 2015 la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. În anii anteriori cererile pentru obţinerea ajutorului da stat se depuneau în perioada 1 – 15 decembrie. Prin excepţie pentru anul 2015, cererile de solicitare a ajutoarelor de stat, completate de solicitant, se depun până la data de 15 ianuarie. Ajutorul de stat poate ajunge la sută la sută din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice şi la 70 la sută din costurile aferente testelor efectuate pentru determinarea calităţii genetice. Potrivit unei Hotărâri de Guvern publicate în Monitorul Oficial, valoarea ajutorului de stat acordat pe cap de animal pe an pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic este de maxim 30 de lei pentru taurine, bubaline şi ecvide şi de 10 lei pentru ovine caprine şi porcine. În schimb, valoarea ajutorului de stat în cazul controlului producţiei de de lapte este de maxim 80 de lei şi 20 de lei în cazul producţiei de carne pentru bovine şi bubaline. stop_coloana Pentru ovine şi caprine ajutorul de stat este de 15 lei în cazul controlului producţiei de lapte şi de 5 lei în cazul producţiei de carne, 3 lei în cazul producţiei de lână şi 4 lei în cazul producţiei de pielicele. Ajutorul de stat pe cap de animal la specia porcine este de 10 lei.
