De mai bine de cinci ani, intretinem o criza, economi-ca in primul rand, care n-are de gand sa se mai termine. Prin 2010, voci competente in domeniu ne asigurau ca iesim din criza, ca societatea va scapa de aceasta plaga. Dupa un an de zile, insa, constatam ca aceleasi voci anunta, cu ingrijorare parinteasca, despre faptul ca nici vorba nu a fost ca vom iesi din criza economica. Vocile la care ma refer apartin liderilor Uniunii Europene, lide-rilor Statelor Unite ale Americii si altor lideri pe care Banca Mondiala ii are in vedere de vreo cativa ani, inclusiv lideri ai guvernului roman. Singurii lideri de pe mapamond care nu se agita apartin lumii arabe a petrolului. Acolo, in zona petrolului, se pare ca nimeni nu are nici un comentariu. De acolo se poate constata doar faptul ca barilul de petrol se scumpeste de patru ori pe an, insa dintre reprezentantii marilor puteri putini comenteaza in vreun fel sau altul ^fenomenul petrol^. Pentru fiecare, problema esentiala este criza. Marea criza economica. De aceasta cadere libera a pietei muncii, de disponibilizari si somaj nu suntem straini nici noi, nici guvernantii nostri, atata vreme cat inca se deruleaza pentru anumite categorii pensii inimaginabil de mari, iar numarul functionarilor din domeniul public trece de doua mili-oane. Despre aceste aspecte putem discuta cat doriti. |i liderii nostri pot discuta, ca tot nu se inmoaie criza. Nu se inmoaie, de vreme ce parlamentarii, ministrii, se-cretarii de stat, bancherii, directorii de companii de stat ori semiprivatizate – care sug sangele statului – inca au venituri mai mari decat salariul presedintelui tarii. Viitorul Romaniei nu poate fi decat cenusiu, iar criza nu poate fi alungata.