Timp de doua luni si jumatate, zona dintre Scala si Galerii va fi rascolita pentru schimbarea canalizarii. Se cauta solutii pentru traficul pe bulevard
Desi ar fi trebuit sa inceapa imediat dupa Zilele Cetatii, lucrarile de inlocuire a retelei de canalizare de pe Bulevardul Mihai Viteazul isi amana startul din cauza unor probleme tehnice. Potrivit datelor primite de la seful Sucursalei Salaj a Companei de Apa Somes Cluj (beneficiarul lucrarilor), Marcel Zaharia, motivul amanarii inceperii lucrarilor este faptul ca furnizorul materialelor de constructie nu are pe stoc conducte cu diametre atat de mari ca cele necesare in zona amintita (500 de milimetri), trebuind sa se astepte pana cand acesta va fabrica toate componentele necesare. Lipsa acestor materiale din stocul furnizorului este cauzata si de materialul mai special din care acestea sunt facute, precum si de faptul ca, potrivit contractului initial, acest tronson al canalizarii din Zalau trebuia sa intre in lucru abia anul viitor (lucrarile au fost devansate la cererea locuitorilor din zona). Informatia ne-a fost confirmata si de reprezentantul firmei constructoare – OMS Hungaria KFT, sucursala Cluj – Ciprian Bolgar, care a declarat ca asteapta zilele acestea un raspuns clar de la furnizor in privinta termenului la care poate livra materialele. „In momentul in care primim materialele, demaram lucrarile”, a precizat reprezentantul OMS.
In privinta tronsonului afectat de aceste lucrari, reprezentantul firmei constructoare a informat ca, potrivit proiectului, se va excava de-a lungul trotuarului dintre intersectia bulevardului cu str.T.Vladimirescu (Agentia CFR) si Galeriile Meses, urmand sa fie dezafectata, din cauza interventiilor, si parcarea paralela cu acest trotuar, unde vor fi amplasate utilajele. Traficul auto – a precizat acesta – nu va fi afectat decat intr-o mica masura, si asta in zona din fata Galeriilor Meses, unde lucrarile vor traversa bulevardul catre Piata 1 Decembrie. „Intrucat in zona sunt cate doua benzi pe sens, ne gandim ca nu va fi cazul sa deviem traficul auto, existand varianta de folosi, spre exemplu, cele doua benzi de urcare pentru circulatie, si de lucra pe celelalte, si invers” – a declarat Bolgar. Prin urmare, cei mai afectati de aceste lucrari, care vor dura – potrivit reprezentantului OMS – aproximativ doua luni si jumatate – nu vor fi soferii, ci proprietarii magazinelor cu vad in zona respectiva, si, eventual, pietonii care nu vor mai putea folosi trotuarul.
Putem spera la o canalizare eficienta
Lucrarile fac parte dintr-un proiect amplu, de extindere si reabilitare a sistemelor de apa si apa uzata in judetele Cluj si Salaj, derulat prin Compania de Apa Cluj (beneficiar) si finantat in proportie de aproape 80 la suta din fonduri comunitare (restul fiind asigurat de autoritatile locale si prin imprumuturi bancare). Pentru Zalau, contractul incheiat cu firma OMS are o valoare de peste 22 de milioane de lei si prevede reabilitarea si extinderea a 16,5 kilometri de retele de apa, a 20 de kilometri de retele de canalizare si amplasarea a sase statii de pompare.