În câțiva ani, sălăjenii nu vor mai fi nevoiți să meargă la Cluj sau în alte mari orașe pentru a beneficia de tratament și investigații de specialitate în cazul afecțiunilor oncologice.

Administrația județeană a demarat procedurile necesare în vederea construirii unui Centru Oncologic la Zalău, în cadrul Spitalului Județean de Urgență, cu fonduri europene.

În acest sens, în cadrul ședinței din data de 30 mai, va fi supus votului consilierilor județeni un proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru această investiție. Concret, având în vedere faptul că studiul de fezabilitate a fost elaborat și recepționat în luna noiembrie 2022, înainte de publicarea Ordonanței de Urgență nr. 168/08.12.2022, i s-a solicitat proiectantului să actualizeze devizul general aferent investiției, respectând costul unitar al manoperei impus de noile prevederi legislative. Astfel, valoarea totală a investiției a crescut de la 199.913.754 lei la 221.721.488,33 lei (o creștere cu 10%).

Construcția, compusă din trei aripi, se va amplasa paralel cu corpul C3 al spitalului, pe o suprafață
construită de 1.260 mp, și va dispune de 110 paturi care vor deservi pacienții din întreaga regiune.
Spitalizarea se va putea realiza în regim continuu sau în regim de spitalizare de zi, permițând fiecărui pacient să beneficieze de timpul minim de spitalizare necesar diagnosticării și tratării afecțiunilor sale. Unitatea va include spații pentru oncologie medicală, specialități conexe zonei de oncologie, chimioterapie și radioterapie.

Centrul Oncologic va avea, la demisol, un centru de radioterapie (2 buncăre pentru poziționarea aparatelor de radioterapie și un buncăr destinat brahiterapiei, un spațiu destinat aparatului C.T.) și ambulatoriul de specialitate, prevăzut cu 7 cabinete medicale (cabinete oncologie, cabinete îngrijiri paliative, cabinete hematologie și cabinet psihologie) și birourile de internări și evidență a pacienților.

La parter va fi farmacia cu circuit închis, prevăzută cu boxa de citostatice, și un laborator de anatomie patologică. Etajul 1 al clădirii va fi folosit pentru spitalizarea de zi. La etajul II va funcționa Secția de oncologie, etajul III va fi destinat Secției îngrijiri paliative și Secției de hematologie, iar etajul 4 va găzdui o sală de conferințe cu o capacitate de aproximativ 150 locuri.
Durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii este de 26 de luni.

Potrivit rapoartelor privind „Starea sănătății în UE”, cancerul este recunoscut drept unul dintre principalii factori care determină decesele în blocul comunitar. Boala afectează sănătatea și viața pacientului și, totodată, grevează sistemele naționale de sănătate și de protecție socială, bugetele guvernamentale, productivitatea și creșterea economică, inclusiv sănătatea forței de muncă. Este nevoie urgentă ca sistemele de sănătate să fie mai eficiente, mai accesibile și mai performante.
În prezent, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău nu sunt suficiente spații pentru a crește numărul de paturi pentru pacienții oncologici si pentru a dezvolta secția de oncologie în vederea oferirii unui tratament adecvat, cazurile complexe constatate fiind transferate la alte unități de specific, întârziindu-se astfel posibilitatea luării măsurilor medicale de urgență.
“Având în vedere dificultățile întâmpinate în desfășurarea activităților medicale se impune construirea unui centru oncologic, pentru a crește calitatea actului medical în diagnosticarea și tratarea cazurilor oncologice. Centrul va oferi tratamente oncologice prin intermediul celor mai noi tehnologii de radioterapie, care sunt considerate revoluționare în tratamentul cancerului. Astfel, implementarea
proiectului va conduce implicit la: creșterea capacității de diagnosticare timpurie a afecțiunilor
oncologice; creșterea numărului de persoane vindecate; creșterea numărului de persoane care au acces
la tehnologii moderne de tratare a afecțiunilor oncologice; creșterea numărului locurilor de muncă;
dezvoltarea infrastructurii de sănătate publică la nivel local”, explică administrația județeană.