Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj strange “like-uri” pentru o factură mai mică la energie
E.ON România pune la bătaie 100.000 de kilowați ce pot fi donați unui număr de 12 instituții, printre care se regăsește și Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj, în cadrul campaniei „Dăruiește Lumină”. Practic, E.ON îi provoacă pe români să participe la campania lor caritabilă, dând dovadă de solidaritate. Pentru ca cei 100.000 de kilowați să poată fi donați, fiecare român care dorește să participe trebuie să intre pe site-ul campaniei (www.daruiestelumina.ro), să aleagă una din cele 12 instituții și apoi să dea „Like” sub numele instituției. Fiecare „Like” înseamnă un kilowatt în plus pentru instituția respectivă. „Aici poți dona un kilowatt către beneficiarii noștri: cămine de bătrâni, spitale, centre pentru copii cu nevoi sociale și școli. Nu vine din factura ta, pentru că e deja donat de E.ON România. Tu doar decizi unde se duce. Noi credem că nu există caritate fără solidaritate. Și vrem să le dăruim beneficiarilor noștri nu doar o factură mai mică, ci și un gând mai mare și mai frumos. Un gând bun de la mii de oameni ca tine”, transmit reprezentanții E.ON România.
Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj a fost ales pentru a participa în campanie, după cum ne povestește Angela Badea, directorul instituției, datorită celor de la E.ON din Cluj-Napoca. „După problemele de anul trecut pe care le-am avut cu montatul centralei, am rămas în relații bune cu cei de la E.ON din Cluj, care ne-au propus pentru campanie. A fost o bucurie pentru noi, pentru că încercăm să ne autogospodărim și orice ajutor e binevenit”, spune Badea. Centrul a strâns deja 1.145 de kilowați, însă depinde de noi să strângă cât mai mulți. stop_coloana
Potrivit site-ului campaniei, mai sunt 86.006 de kilowați de donat. „Începem cu un îndemn: Votați Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj! Un kilowatt e însă doar începutul. Poți să vii să ne cunoști și să înveți cum poți contribui în mod substanțial la salvarea vieții semenilor noștri” – acesta e mesajul transmis pe site-ul campaniei celor care doresc să doneze kilowați pentru Centru. „Donatorii care vin să doneze intră pe site și dau un ”Like” când le spunem de campanie. Vom vedea când se va termina campania câte like-uri vom reuși să strângem”, mărturisește entuziasmată directoarea Centrului.
Campania „Dăruiește Lumină” va dura până la sfârșitul lunii aprilie. Fiecare din cele 12 instituții selectate de către E.ON România va primi o cantitate de kilowați calculată direct proporțional cu numărul de „like-uri” primite pe platforma online a campaniei și pe pagina de Facebook a campaniei. Pentru a vota pentru Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj tot ceea ce trebuie să faci este să intri pe site-ul campaniei, să selectezi categoria „Spitale” și să dai ”Like” Centrului de Transfuzie. Un vot este valabil și înregistrat în momentul apariției mesajului „Mulțumim!”.
