Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj, a câștigat un nou proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Conform rezultatelor sesiunii de finanțare AFCN/II 2022, proiectul „Danțuri de-nvățat” a obținut o cofinanțare de 66,750.00 lei. Proiectul propune o modalitate specială de cunoaștere și promovare a folclorului coregrafic din județul Sălaj, prin realizarea unei hărți digitale, care va cuprinde secvențe reprezentative din diferitele dansuri tradiționale uzuale pentru microzonele etnografice ale Sălajului. Prin intermediul unei aplicații mobile și al unei pagini web, utilizatorii vor putea identifica o anumită localitate și asocierea acesteia cu unul sau mai multe dansuri tradiționale.
Pentru anul 2022, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj are în derulare un alt proiect cofinanțat de AFCN: „Case călătoare”. Prin acest proiect, se acordă sprijin pentru mutarea a două case tradiționale, reprezentative pentru județul Sălaj.