Centrul de Cultură a implinit cinci ani

Centrul de Culturăși Artă al Județului Sălaj împlinește cinci ani de activitate, “cinci ani în care a reușit să devină un promotor al culturii sălăjene”, după cum susține Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean, instituție sub oblăduirea căreia se află Centrul de Cultură.
Instituția culturală care împlinește o jumătate de deceniu de existență (înființată prin Hotărârea Consiliului Județean nr.75 din octombrie 2010) și-a prezentat ieri bilanțul, în prezența lui Tiberiu Marc. Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a evidențiat că în cei cinci ani au avut loc peste 500 de spectacole, au fost tipărite 104 cărți, iar 228 de persoane au absolvit cursurile Școlii Populare de Artă. Săuca este de părere că în toți acești cinci ani s-au făcut pași, unii mărunți, alții mai mari pentru pătrunderea actului cultural în toate mediile sălăjene și în special în mediul rural și a apreciat că “bilanțul este foarte bun și se va merge pe aceleași coordonate”. stop_coloana