Centrul «Acasa» ramane in continuare fara finantare pentru zeci de paturi
La Comitetul consultativ de dialog civic din cadrul Institutiei Prefectului Judetului Salaj, ieri pe ordinea de zi a fost situatia actuala a Centrului de Recuperare, Tratament si „ngrijire din cadrul Fundatiei „Acasa”. Managerul Centrului, dr. Georgeta Fit, in Nota de prezentare a trecut in revista un scurt istoric, activitatea Centrului si problemele cu care se confrunta. |tim performantele Centrului Acasa, care reies si din prezentarea facuta de manager. Concluzia este ca investitia, munca in folosul oamenilor si performanta in domeniul medical este pedepsita de autoritati. Mii de suferinzi care stau la coada sa apuce din binefacerile centrului Acasa sunt si ei pedepsiti.
Fundatia Acasa este o organizatie non-profit, romano-olandeza fondata in decembrie 2000 avand ca scop recuperarea, tratamentul si ingrijirea persoanelor aflate in situatie de nevoie medicala. Centrul cu o suprafata de 5.500 de metri patrati si o valoare de investitie de peste trei milioane de euro a fost finantat de catre Fundatia CaSa din Olanda. Acesta are in componenta cabinete medicale si de tratament, sali de gimnastica si fizio-kinetoterapie, centre de ergoterapie pentru copii si adulti cu diverse dizabilitati, saloane cu paturi, bai, spatii pentru specializare, bloc alimentar, spalatorie, centrala termica, alte dotari necesare activitatii medicale si de recuperare. Activitatea centrului a fost aprobata de catre Ministerul Sanatatii in 22 martie 2014. La ora actuala, Centrul este cel mai calificat si competent furnizor de servicii medicale de recuperare din regiunea nord-vestica a Romaniei. Activitatea Centrului de Recuperare, Tratament si „ngrijire s-a desfasurat la o capacitate de 100 de paturi din 120 de paturi aflate in structura. Casa de Asigurari de Sanatate Salaj a contractat doar 100 de paturi pana la 1 august 2016, iar incepand cu aceasta data CAS Salaj a redus numarul de paturi contractabile la 94. Asta in conditiile in care lista de asteptare este cea mai lunga inregistrata de o unitate medicala din tara, si anume peste 6.000 de persoane pentru internare si peste 1.600 de persoane pentru tratament ambulator. „n anul 2016, Centrul a oferit servicii medicale atat in sistem de spitalizare continua, cat si in ambulator. Au fost internati 2.308 pacienti si au fost realizate consultatii de specialitate pentru 4.346 de persoane.
Excelenta in medicina sta neutilizata
Acestea fiind spuse, managerul Georgeta Fit precizeaza ca s-a redus capacitatea centrului cu 26 de paturi. stop_coloana In cadrul Centrului exista un departament nou, cu 30 de paturi, paturi care nu pot fi folosite din cauza ca nu exista contract cu CAS Salaj pentru aceste locuri. Daca ar intra si acest spatiu in functiune, numarul persoanelor care asteapta pentru internare s-ar reduce, dupa cum s-ar reduce si timpul de asteptare care la ora actuala este de doi ani si jumatate. Numai ca Ministerul Sanatatii a repartizat numarul de paturi in spitale si centre de recuperare dupa criterii neconcludente.
La Centrul „Acasa” se trateaza pacienti din toata tara si se cuvenea, daca nu suplimentarea, macar mentinerea numarului de paturi existente.
Subprefectul Vegh Alexandru a spus ca a incercat pe vremea cand era senator sa rezolve problema paturilor la Centru, dar s-a ales numai cu promisiuni. Asta si pentru ca Uniunea Europeana pedaleaza pe ideea reducerii numarului de internari din spitalele tarilor membre si tratamentul ambulatoriu. Vegh s-a spalat pe maini ca a incercat si a mai si dus vina departe de casa, la Bruxelles.
La Centrul Acasa exista asadar paturi, exista specialisti, dar nu exista finantare.
Fondatorul dr. Josef Sapermans
nici nu vrea sa auda de o departajare
a pacientilor pe criterii financiare
Ioan Ivascau si inca vreo doi vorbitori au venit cu ideea ca bolnavii care au posibilitati materiale sa nu mai astepte ani la rand si sa li se creeze posibilitatea de a se interna contracost in spatiile ramase neutilizate. Aceasta idee a fost imbratisata si de prefectul judetului Florin Florian; internare contracost. Adica cine are bani sa se vindece, cine nu, Dumnezeu cu mila. Managerul Fit Georgeta a spus ca aceasta propunere i s-a mai facut reprezentantului olandez Josef Sapermans, insa acesta nici n-a vrut sa auda de astfel de solutie. Olandezul o tine pe a lui, si anume ca Centrul a fost infiintat ca o unitate caritabila, unde banul nu are ce cauta in tratarea bolnavilor.
Prefectul Florin Florian i-a sugerat Georgetei Fit sa il anunte cand Josef Sapermans revine in tara, la Zalau, pentru a-l invita la o discutie pe aceasta tema.
