Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Salaj a castigat finantarea necesara construirii unui centru social la Nusfalau. Dupa cum am aflat de la dl. Alexandru Basa, director adjunct al DGASPC, proiectul a fost lansat prin Ministerul Muncii si Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap la Banca Mondiala. Valoarea acestui obiectiv a fost estimata la 999.000 euro, din care 11% reprezinta contributie locala. Acest fond va fi suportat de la bugetul judetului si este necesar cheltuielilor de proiectare si avizelor, precum si realizarii unei fose septice (deoarece in Nusfalau inca nu este canalizare), si achizitionarii de mobilier.
Obiectivul, care va fi un centru de ingrijire si asistenta, este destinat ocrotirii a 50 de adulti proveniti din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala Badacin (CITO). Imobilul se va construi pe un teren de 5.000 mp in apropierea grupului scolar din localitate. Termenul de finalizare a investitiei este de 18 luni de la data semnarii contractului, data care se spera a fi cat de curand.