O nouă sesiune a programului Rabla pentru Electrocasnice a debutat luni, 21 noiembrie, la ora 10:00, cu un buget alocat de 50 de milioane de lei, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Persoanele fizice vor avea la dispoziţie 5 zile în vederea înscrierii în program, pe site-ul AFM, prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică.

O noutate a acestei ediții a Programului Rabla pentru Electrocasnice 2022 o constituie  faptul că toate cele 4 etape încep în zile de luni, nu vinerea, ca și până acum. “Există cel puțin un avantaj major al acestei schimbări: voucherele generate într-o etapă ar putea fi activate mult mai devreme. Anterior, dacă voucherele erau generate vineri, ele erau activate la 3-4 zile distanță, lunea sau marțea următoare, după weekend”, explică autoritățile.

O altă schimbare: se micșorează și durata fiecărei etape, de la 7 la 5 zile. Pentru etapele de generare a voucherelor acest lucru este nesemnificativ, deoarece oricum fondurile etapelor se epuizează, în general, în mai puțin de 24 de ore. Totuși, pentru procesul de înscriere, avem mai puțin timp la dispoziție.

Echipamentele incluse în program şi sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru maşini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puţin noua clasa energetică C; 400 de lei pentru maşini de spălat vase având cel puţin noua clasa energetică D; 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++; 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puţin noua clasă energetică E; 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete.

Ministrul Energiei: Am cerut includerea centralelor de apartament în program

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, într-o emisiune la Prima TV, că a discutat cu ministrul Mediului, Tanczos Barna, includerea centralelor electrice de apartament în programul Rabla pentru electrocasnice, pentru ca populația să să fie ajutată să își reducă din consumul de energie.

„Le-am recomandat românilor, cei care îşi permit să schimbe centrala, să treacă pe centrale performante. Împreună cu ministrul Mediului, în coaliţie, am stabilit, e vorba de programul Rabla pentru electrocasnice, să intre şi centralele de apartament, ca oamenii care nu îşi permit să-şi cumpere o centrală, să poată să şi-o schimbe, să fie ajutaţi, pentru că şi statul, la rândul lui, câştigă pentru că scade consumul de gaz”, a declarat ministrul Virgil Popescu.