decembrie 5, 2025
WhatsApp Image 2025-04-08 at 11.30.34 (3)

Cheile celor 51 de microbuze şcolare electrice, achiziţionate de administraţia judeţeană în cadrul unui proiect european în valoare de 7,2 milioane de euro, au fost predate, marţi, beneficiarilor, respectiv reprezentanţilor a 48 de comune, două oraşe şi Consiliul Judeţean Sălaj, în cadrul unei festivităţi ce a avut loc pe platoul din centrul Zalăului.

„Mă bucur foarte mult că proiectul început în 2023 a ajuns la faza finală, adică aceea în momentul în care, ziua în care, predăm aceste microbuze către beneficiari. Eu ţin să mulţumesc tuturor celor care au contribuit la reuşita acestui proiect. (…) Este foarte important să vedem că am fost în stare împreună să aducem 7,2 milioane de euro în judeţul Sălaj. Mai precis sunt lei, 35.904.346 şi 60 de bani, ca să fiu exact. Mă preocupă toate aceste lucruri, să ştiţi”,  a declarat, la festivitatea de marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Preşedintele CJ Sălaj a subliniat faptul că, în alte judeţe, cu aceeaşi sumă a fost achiziţionat un număr mult mai mic de microbuze, dar că, în acest caz, firma producătoare a oferit un preţ foarte bun.

„Vă spuneam că avem 51 de microbuze, la banii pe care i-am accesat. Alţi beneficiari, cu aceiaşi bani, au cumpărat 30 de microbuze sau 25 de microbuze. De aceea, îi mulţumesc firmei producătoare că ne-a asigurat un număr mai mare de microbuze şi am putut să facem o afacere foarte bună pentru judeţul Sălaj şi pentru UAT-uri”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Şeful administraţiei judeţene a dat de înţeles că microbuzele nu sunt galbene pentru că aceasta este culoare reprezentativă a unui partid politic, ci pentru că este culoare deja consacrată pentru microbuzele şcolare, uşor identificată de participanţii la trafic.

Microbuzele electrice vor ajunge la şcoli din oraşele Cehu Silvaniei şi Şimleu Silvaniei şi 48 de comune, un microbuz fiind alocat sistemului de protecţie a copilului, gestionat de Consiliul Judeţean Sălaj.

UAT-urile amintite au obligaţia de a amplasa câte o staţie de încărcare pentru vehiculele electrice, precum şi de a asigura, timp de cel puţin patru ani, resursa umană, costurile de reparaţie şi întreţinere a microbuzelor, respectiv costurile de alimentare.