Hi Man şi-a găsit adăpostul la care a visat o viaţă
Cu toţii l-am văzut ani de-a randul prin Zalău şi l-am poreclit Hi Man, după salutul pe care-l oferă cu un zambet larg celor care se indură să-i arunce o privire. Toţi spunem că il ştim, dar, de fapt, nimeni nu-l cunoaşte. Munceşte pe apucate. Ba a fost şi pe la ziar să dea anunţ plătit că face servicii de curăţenie. Vine Crăciunul, aşa că propunem zălăuanilor să facă pace cu omul de la marginea societăţii pe care il vedem in fiecare zi in oraş. Vrem, nu vrem, e de-al nostru. Graiul Sălajului a propus Primăriei găsirea unei soluţii pentru omul care se chinuie fără nici un succes să intre in randul oamenilor. Şi am găsit inţelegere. Cuvantul primarului Radu Căpilnaşiu şi efortul Direcţiei de Asistenţă Socială, condusă de Dorina Baboş, au avut un rezultat mare cu resurse minime. Intr-un punct termic a fost amenajat un spaţiu decent de locuit. Şansa lui Hi Man, care insistă că-şi pune la bătaie pensia lui de handicap să-şi plătească curentul şi apa ca să fie şi el „om normal”.
Viaţa fără busolă şi ravna la demnitate
Kallay Tibor n-a realizat niciodată ce i se intamplă. Viaţa lui a fost in veşnică debusolare. Sau chiar dacă a avut o busolă aceasta era defectă şi nu arăta niciodată drumul cu cat mai puţine vicisitudini. Abandonat intr-o casă de naştere de cea care i-a dat viaţă, Hi Man şi fratele său geamăn au ajuns la Casa de copii din Cehu Silvaniei. Apoi, la varsta de zece ani au fost despărţiţi pentru a nu şti unul de altul. Tibor a fost trimis la o scoală specială din Alba Iulia, fratele gemăn „inregimentat” la Şcoala specială din Şimleu Silvaniei. S-au reintalnit peste cinci ani la Şcoala nr.13 din Zalău. După alţi cinci ani, timp in care s-a integrat in marea familie a copiilor nimănui, a fost aruncat in stradă fără a i se oferi vreo soluţie. A fost externat pentru că nu era loc pentru el in sistem. Societatea l-a abandonat, l-a lăsat de izbelişte; nu i-a creat nici cel mai mic luminiş prin intunecatele hăţişuri ale traiului de zi cu zi. Şi după ce au fost alungaţi din şcoală, el şi ceilalţi năpăstuiţi ai sorţii, la lăsatul serii tot aici se adunau precum puii sub aripile cloştei. Nopţi la rand, fie vară, fie iarnă a dormit pe scările internatului de la Şcoala 13. El şi alţi tineri văduviţi de afecţiunea semenilor.
Hi Man a vrut să se inte-greze cu adevărat in societatea care parcă il duşmăneşte. De fapt el nu este un handicapat psihic. Certificatul lui de handicap atestă defecte de ordin fizic. Dar este un handicapat social. Societatea prin nepăsarea şi frustrarea ei l-a impins la marginea existenţei. Şi acum e greu să se pună in rand cu cei pe care, prin subiectivismul nostru, ii considerăm normali, dar nici nu acceptă să se coalizeze cu pungaşii, vagabonzii, aurolacii. S-a adăpostit intr-o magazie a localului Taverna cu bunăvoinţa patronului. Ani de-a randul a dormit pe un pat improvizat din navete de bere. Şi trudea şi trudeşte unde i se face oferta, fără a refuza nimic.
Cealaltă parte a vieţii
Pană la cei 32 de ani ai săi, Hi Man nu a reuşit să afle cum sunt oamenii şi cum arată cealaltă parte a vieţii de dincolo de statutul lui de copil al străzii. Tibor ar fi fost in drept să obţină o locuinţă ANL. S-ar fi ales cu punctaj mare, datorită handicapului. Dar n-a fost cine să-l indrume, cine să-l ajute să se desprindă de marginea societăţii, să facă un pas inspre centrul ei.
Cinci ani in familia ADP-ului
Cinci ani a lucrat Kallay Tibor la Direcţia Generală a Administraţiei Domeniului Public. Cinci ani cu carte de muncă şi cu interes pentru un job sigur. Şeful de echipă Mihai Oprea şi-l aminteşte ca pe un ins mereu vesel, chiar dacă la vremea amiezii se uita la alţii cum mănancă. Un muncitor care niciodată n-ar fi ieşit din cuvantul şefului. Cei de la spaţii verzi erau o familie pentru el. Cand au venit restructurările, Tibor a trebuit să plece. A tras un plans de deznădejde, ne povesteşte Oprea. „Chiar dacă ştia că nu mai este plătit, trecea zilnic pe la noi”.
O locuinţă decentă
Locuinţa lui Hi Man este intr-adevăr un adăpost decent, aşa cum a visat de cand se ştie. E compusă din cameră, bucătărie şi baie cu cabină de duş. Graţie inţelegerii şi mărinimiei unor persoane cu autoritate in asistenţa socială, şi nu numai, camera a fost mobilată cu un dulap, un pat, două fotolii şi o masă. Cand Hi Man a deschis uşa dulapului, nu-i venea să creadă ochilor; plapumă, pernă, prosop, faţă de plapumă, faţă de pernă, pijama. Pe un raft al dulapului il aştepta un săpun, o pastă de dinţi şi o periuţă. Am citit pe faţa lui Tibor o uimire inundată de o bucurie imensă. Era bucuria copilului care primeşte ceva pentru prima dată in viaţă. Invarte intre degete periuţa, admiră pasta şi mărturiseşte puţin jenat că n-a folosit in viaţa lui astfel de lucruri. Promite solemn că o să le utilizeze chiar in următoarele clipe. Şi săpunul o să-l folosescă „să nu mai miroasă in urma mea”.
Fără Lola
Kallay Tibor vrea să intre in randul lumii, să inceapă o nouă viaţă . In sufletul lui insă se ascunde o poveste tulburătoare. A iubit-o pe Lola incă din anii de şcoală. Erau mereu impreună, işi făureau vise. Acum ar fi vrut să o ducă in noua lui locuinţă. Dar dorinţa lui Hi Man nu poate prinde conturul implinirii. Lola a plecat şi nu se mai intoarce. Motivul? In fragedă pruncie, cand Kallay Tibor şi fratele său geamăn Bella incă mai erau la Cehu Silvaniei, in anii @80, au fost internaţi in spitalul din localitate şi apoi castraţi. Era o metodă comunistă de a opri inmulţirea anumitor etnii. Hi Man şi-a dat seama tarziu de situaţia lui, abia atunci cand Lola i-a explicat de ce il părăseşte.

Post Views: 73