Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj arată că, la sfârșitul lunii septembrie 2023, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului a fost de 4,96 la sută.
Numărul total de şomeri la finele lunii septembrie 2023 a fost de 4446 persoane, mai mic cu 15 persoane decât cel înregistrat la finele lunii august 2023.
Cei mai mulţi şomeri, peste 1100 de persoane, aveau vârsta între 40-49 de ani, urmaţi de cei cu vârstă între 30 şi 39 ani (892 de persoane), fiind astfel aproape 2000 de persoane în puterea deplină de muncă fără venituri salariale.
Cei mai puțini șomeri (276 de persoane) au între 25 și 29 de ani, însemnând că această categorie de persoane își găsesc mult mai ușor un loc de muncă. Nu același lucru se poate spune despre persoanele apte de muncă cu vârsta între 19 și 25 de ani. Numărul șomerilor pe acest segment este destul de mare, adică 691 de persoane. Un impediment ar fi, probabil, experiența profesională pe care o cer majoritatea angajatorilor.
Și persoanele cu vârsta peste 50 ani întâmpină dificultăți la angajare, numărul șomerilor fiind de aproape 1500 de persoane.
Din totalul şomerilor înregistraţi în evidențe, 860 beneficiază de indemnizaţia de șomaj, iar 3586 de persoane nu beneficiază de indemnizație.
Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 33, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 48 de persoane, faţă de luna precedentă.
Pe medii de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii septembrie se prezintă astfel: 3686 șomeri provin din mediul rural și 760 şomeri provin din mediul urban.
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Sălaj (43 la sută). Şomerii cu nivel de pregătire gimnazial reprezintă 28 la sută din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 3 la sută.