Consilierii pedelişti au fost impotriva modificării preţurilor practicate de către Citadin, mai ales că societatea a majorat salariile angajaţilor cu 15 la sută.
Intrunit in şedinţă extraordinară, Consiliul Local Zalău a aprobat ieri noile preţuri şi tarife pentru activităţile prestate de către SC Citadin SRL, precum şi modificarea caietului de sarcini pentru administrarea, intreţinerea şi repararea drumurilor publice de interes local din municipiu. „In afara tarifului mediu pe ora de manoperă care se măreşte de la 7 la 7,66 lei, majoritatea tarifelor scad”, a explicat primarul Radu Căpilnaşiu. Cu toate acestea, au existat discuţii aprinse pe marginea preţurilor practicate de către Citadin. Cel mai haios moment a fost oferit de către consilierul pedelist Gabriel Margin, care era nedumerit de tarifele serviciului de carisaj. „De ce trebuie să avem două tarife de capturare a cainilor, unul pentru cainii bolnavi şi altul pentru cainii sănătoşi? Cum işi dă seama hingherul că animalul este bolnav?”, i-a intrebat Margin pe reprezentanţii Citadin şi le-a „sugerat” să introducă şi un tarif pentru „capturarea canilor morţi”. Dacă pană acum tariful practicat atat pentru capturarea cainilor sănătoşi, cat şi cel pentru cainii bonavi, era de 306 lei, de acum inainte Primăria va plăti 351 de lei la fiecare caine sănătos capturat de pe domeniul public şi 269 de lei in cazul cainilor bolnavi. Virgil Nicora, directorul Citadin a explicat că aceste tarife diferă deoarece in preţul capturării cainelui sănătos intră şi deparazitarea sau sterilizarea patrupedelor.
Salarii majorate cu 15 la sută la Citadin
Fişele de fundamentare a noilor tarife au fost insoţite de statele de plată pe care figurau salariile majorate ca urmare a unei hotărari din luna martie a societăţii. „Mărim tariful mediu pe ora de manoperă la 7,66 lei doar pentru că a crescut fondul de salarii?”, i-a intrebat din nou Margin pe cei de la Citadin. Directorul economic a declarat in faţa consilierilor că „fondul de salarii nu a crescut, mai ales că anul trecut in august se acordau tichete de masă şi prime de vacanţă, iar acum nu se mai dau”. In apărarea sa a intervenit şi viceprimarul Daniela Coţa, care le-a explicat pedeliştilor că „salariile majorate cu 15 la sută intră in categoria celor care erau sub salariului minim pe economie, aşa cum impune legea in domeniul Muncii”.
Mirel Taloş nu a fost lăsat să vorbească
Prezent la şedinţa extraordinară de Consiliu Local, deputatul Mirel Taloş a fost invitat de către primarul Radu Căpilnaşiu să discute despre „monopolul pe care il are Electrica in executarea lucrărilor” de electrificare. Nu a apucat bine să termine de cuvantat primarul, că Margin a intervenit din nou. „Domnul Taloş nu este specialist in domeniu şi nu face parte nici din societate. Dacă aveţi intrebări concrete spuneţi, dacă nu putem aduce aici toţi parlamentarii din arcul guvernamental”, i-a transmis pedelistul lui Căpilnaşiu. După acest moment preşedintele de şedinţă a trecut la următorul punct pe ordinea de zi, fără a-i permite deputatului să ia cuvantul.
Ceartă pe preţurile practicate de Citadin
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...