Pană să guverneze impreună, PNL şi PSD continuă să lanseze atacuri acide şi să critice guvernarea Năstase sau guvernarea Tăriceanu.
Coaliţia PSD-PNL incepe să se destrame inainte să fi reuşit fapte notabile pe scena politică a Romaniei. Social-democraţii ii bănuiesc pe liberali că ar avea negocieri avansate cu PD-L pentru o colaborare la guvernarea actuală şi viitoare, asta in timp ce PNL dă oficial asigurări că o asemenea iubire nu este posibilă, iar PD-L lasă să se inţeleagă că PNL e un ibovnic care se lasă greu.
Primele tensiuni au apărut atunci cand Crin Antonescu a declarat că PNL şi PSD sunt destinate in perspectivă unei confruntări politice şi nu unei formule de asociere. “Trebuie să se inţeleagă foarte clar că PSD şi PNL sunt două partide politice foarte diferite. In momentul in care doctrina politică şi valorile politice fundamentale ne despart, mijloacele de acţiune politică ne despart, trecutul ne desparte, atitudinea, spiritul, valorile, oamenii, toate acestea ne despart, e limpede că nu putem şi nu suntem obligaţi să facem mai mult decat să apărăm impreună statul de drept acum, intr-un moment in care este ameninţat”, a declarat Antonescu. După această declaraţie a urmat un nou atac dur al lui Crin la adresa lui Victor Ponta. In opinia preşedintelui PNL, Ponta este un om frustrat şi complexat, chestiuni pe care ar trebui să şi le consume in intimitate, pentru că este totuşi şeful unui partid mare. Antonescu a răspuns prin această declaraţie celor de la PSD in frunte cu Victor Ponta care au spus că liberalii trimit declaraţii de dragoste către PD-L. După toate loviturile primite sub centură de la PNL, social-democraţii i-au dat un ultimatum lui Antonescu, ameninţand cu intreruperea colaborării dintre PSD şi PNL, ca partide de opoziţie, dacă liberalul va mai face astfel de declaraţii.
Nosa şi Taloş nu sunt pe aceeaşi lungime de undă
Schimbul de replici dintre PNL şi PSD i se pare un lucru absolut normal deputatului Mirel Taloş şi spune că aceste declaraţii “nu afectează cele două partide in obiectivul lor politic de răstunare a Guvernului Boc”. “Pentru că suntem partide politice cu doctrine diferite putem avea uneori păreri opuse sau ne putem critica pe unele subiecte, insă criticele sunt in limite decente”, a declarat deputatul liberal. Dacă Taloş consideră criticile şi replicile absolut normale, prim-vicepreşedintelui PSD Sălaj, Iuliu Nosa, nu i se par potrivite aceste atacuri. “Sunt dispute politice şi declaraţii de o parte şi de alta care nu ar trebui să apară in această perioadă in care nouă, ca şi opoziţie, ultima moţiune de cenzură nu ne-a reuşit”, a spus deputatul Nosa. Mai mult, social-democratul le transmite colegilor din opoziţie că “nu este momentul să incerce să-şi facă imagine cu astfel de declaraţii care nu folosesc cu nimic romanilor”.