Acaparati de televizor sau de calculator, copiii de azi sunt tot mai predispusi la sedentarism si, in consecinta, la tot soiul de probleme de sanatate asociate. Exista, insa, o solutie de iesire din aceasta situatie, si ea se numeste sport. Probabil nu foarte multi parinti stiu ca, in Zalau, copiii, inca de la varste destul de mici, adica de la cinci – sase ani, pot sa practice diverse sporturi, de la tenis de camp si de masa, pana la fotbal, handbal sau volei. Si totul gratuit, in cadrul unor institutii finantate de la buget (central sau local).
La Palatul Copiilor, spre exemplu, micutii pot incepe, de la sase – sapte ani, sa invete sa joace tenis de camp, ori sa-si dezvolte spiritul competitiv in curse de karting. La Stadionul Municipal, in sala de tenis de masa, copiii cu varste de la sase ani in sus sunt asteptati, in fiecare zi dupa ora 18,00, de Victor Puie, antrenor la Clubul Sportiv Municipal, care spune ca sportul pe care il reprezinta este unul dintre cele mai complexe sporturi si ca ii ajuta pe copii sa-si dezvolte armonios toate grupele de muschi. Aceleasi beneficii le are, potrivit antrenoarei Georgeta Dobrota, si practicarea voleiului, Clubul Sportiv Scolar inscriind baieti care vor sa practice acest sport de la varsta de noua ani. Pentru fete, sansa de a se dezvolta fizic frumos facand volei este oferita de Liceul Sportiv „Avram Iancu”.
Handbalul – cu posibilitati de performanta – este accesibil, in Zalau, doar fetelor, care, potrivit antrenoarei Elena Tadici, pot incepe pregatirea la Clubul Sportiv Scolar Zalau de prin clasa a III-a. Antrenoarea a precizat ca, pentru a practica acest sport, aptitudinile nu sunt esentiale, de cele mai multe ori prin munca putandu-se recupera lipsa acestora. Cu alte cuvinte, orice fetita are sanse sa ajunga la performanta in handbal, un sport care, in opinia Elenei Tadici, ajuta, de asemenea, in definirea unui corp frumos si sanatos.
Baietii au, la randul lor, exclusivitate la fotbal, in Zalau acest sport fiind… interzis fetelor. Dupa cum ne declara Vasile Stancel, coordonatorul Centrului de copii si juniori din cadrul FC Zalau, in acest moment, cei mai mici copii care fac pregatire la club sunt cei nascuti in anii 1999 – 2000, insa din martie vor fi selectati si copii din 2001 – 2002.
Daca sporturile enumerate mai sus pot fi practicate gratuit, exista si cateva alternative pe bani. Asa este cazul artelor martiale, cu instructori pentru copii aproape la fiecare sala de sport din muncipiu, si a inotului, care se face pe bani destul de multi in piscinele private din judet.
Ce sporturi pot face copiii in Zalau?
Articole
Femeie în stare gravă în accidentul dintre Surduc și Var
Conducatoarea unui autoturism, o femeie de 66 de ani, din localitatea Surduc, în timp ce se deplasa pe DN1H, din directia Surduc spre Var, în împrejuri ce urmează a fi stabilite, a intrat în coliziune cu autoturismul care se deplasa pe sensul opus de mers, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani, din localitatea Lemniu, comuna Letca. În urma impactului, a rezultat ranirea a 4 persoane, una dintre acestea fiind transportată la spital,…
Mai mult...Ultima oră! Accident grav de circulație! Persoane resuscitate
Astazi, la ora 17.26, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier între localitățile Var și Surduc. Din primele date, conducătorul unui autoturism care se deplasa pe DN 1H, a intrat in coliziune cu autorismul care circula pe sensul opus de mers. TRAFIC BLOCAT PE DN 1H 23 Decembrie 2024 17:45 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1H, în zona localității Surduc, județul Sălaj, s-a produs un accident…
Mai mult...