Ce frumos era odată in Sălaj şi ce uracios şi neimbietor pentru turişti a ajuns acum

La Bizuşa-băi bătrânii vânează broaşte

Un pasionat de turism balnear a realizat o pagină de internet intitulată amfostacolo.ro. Şi descrie într-un articol dedicat turismului din Sălaj cât de frumos era cândva judeţul nostru, dar şi ce a mai rămas din frumuseţile lui – ruine.
“Intru aşadar în Sălaj şi mă îndrept spre cea mai vestită staţiune a sa, Bizuşa-băi, staţiune balneară permanentă, acolo unde aflasem din cărţi că există un hotel de cură din lanţul Ceres. Apele ce predomină în judeţul Sălaj sunt cele sulfuroase. Odată ieşit din judeţul Cluj, se cam termină şi patria apelor minerale sărate. Staţiunea Bizuşa-băi nu e deloc o staţiune neatractivă, dimpotrivă, e situată chiar lângă şosea, are un mic parc unde poţi să te odihneşti după băile destul de solicitante cu sulf din baza de tratament, are o cantină restaurant, o sală de odihnă şi socializare în care poţi juca sah, table sau poţi privi televizorul. Iar în jurul staţiunii, cât vezi cu ochii, ai numai codri nesfârşiţi şi deşi ca pe vremea lui Ştefan cel Mare. La recepţia hotelului Ceres nu găsesc însă pe nimeni, ci doar mai multe numere de telefon. În hol, câţiva pensionari, veniţi aici cu bilet de tratament, stăteau şi aşteptau ora mesii. Sala de mese era aranjată cu mult gust, iar bucătăreasa îmi spune că fata de la recepţie e ieşită pentru o vreme, dar să ştiţi că acum în weekend băile nu funcţionează. Urc la etajul întâi, unde întâlnesc o a doua persoană în halat alb, e vorba de o cameristă, care mă lămureşte că aici nu locuiesc cadre medicale, ci atunci când vine seria, vine şi cineva de la Ileanda sau Jibou şi prescrie fişele de tratament, apoi pleacă şi mai vine doar când e necesar. În restul săptămânii, rămân doar asistentele şi fetele de la băi, care se pricepe la toate, fac şi masaj… ni se mai dezmorţesc încheieturile bătrâne şi ruginite…, spune un bătrânel”, sşs cu, decrie atmosfera turistul pasionat.
“Dau să plec, dar o femeie între două vârste mă însoţeşte până afară să-mi arate clădirea fostelor băi, prin pereţii căreia apare un rest de vană ruginită. Mă roagă s-o duc până la baltă, care în fiecare weekend e principala distracţie a pacienţilor. La nici doi paşi de hotel, lângă şosea, e într-adevăr o baltă cu mult stuf şi cu şi mai multe broaşte ce se aud orăcăind. Oamenii, înarmaţi cu câte un băţ, au pornit la vânătoare. O întreb pe femeie dacă personalul medical locuieşte în hotel. Clienţi sunt berechet, apa e destulă, hotelul şi zona sunt frumoase…Cine să vină pe-aici domnule, ce să facă, să prindă broaşte ca noi? … dar dacă doriţi să vorbiţi cu ei, aveţi la recepţie numerele lor de telefon”, mai scrie turistul pe portalul amfostacolo.ro

La Zalnoc, unde se îmbăia şi împăratul, sunt alte ruine
“Îmi continui drumul meu sălăjean pe E 81, pe şoseaua Jibou – Tăşnad şi în dreptul comunei Bobota stop_coloana fac stânga pe un drum cu multe gropi şi dupa 8 km ajung la Zalnoc-Băi. Din gloria băilor Zalnoc, unde însuşi împăratul de la Viena venea cu caleaşca în urmă cu 5 secole, la tratament, puţin a mai rămas. Sau mai bine zis, nimic. În anul întregirii ţării, în 1918, aici se afla o modernă bază de tratament curtată de mii de pacienţi în fiecare an. Astăzi băile din Zalnoc sunt într-un stadiu avansat de degradare sau de potenţial loc balnear deloc valorificat”, mai scrie călătorul.
Din articolul său am aflat şi istoricul băilor de la Zalnoc. În urmă cu cinci secole, la Zalnoc poposea la băi chiar şi împăratul de la Viena. În intervalul 1888 – 1918, sursele istorice arată că la Zalnoc se afla o bază modernă de tratament, unde mergeau anual mii de pacienţi să se trateze, pentru că apa avea proprietăţi curative, fiind izvoare sulfuroase. Experţii în turism compară potenţialul terapeutic al ruinelor de la Zalnoc cu cel de la mult mai cunoscuta staţiune Borsec.
Petri Mor scria în Monografia Sălajului că băile de la Zalnoc au avut parte de mai multe renovări, dar asta foarte demult, ultimele fiind în anul 1889 şi 1891. “În staţiune se aflau patru izvoare cu apă sulfuroasă cu debit mare. Apa era pompată apoi în cele 14 camere de tratament cu 42 de vane din tablă şi lemn pictat. În incincta băilor erau şi 19 camere de odihnă, o cantină-restaurant şi un cabinet medical. Tabloul unei staţiuni de succes era completat de o imensă grădină şi o popicărie”.Alte surse istorice arată că staţiunea a funcţionat până în anul 1939, când a izbucnit a doua conflagraţie mondială. După preluarea puterii în stat de către comunişti, băile au trecut în proprietatea CAP-ului local şi au fost redeschise în anul 1975 sub denumirea de Băile 9 mai. Inaugurarea a fost făcută cu mare tam-tam în prezenţa liderilor comunişti ai judeţului şi a 3.000 de săteni din Zalnoc şi din împrejurimi. Băile au devenit o perlă balneară a Sălajului, în care se puteau trata 400 de pacienţi pe zi. În 1981, complexului balnear i s-a mai adăugat o nouă clădire şi o pasarelă care face legătura între baza de tratament şi cantină. În 1990, staţiunea a fost privatizată pentru suma de 1,5 milioane de lei. Familia care a cumpărat staţiunea a vândut-o un an mai târziu unei femei din Germania, pe numele Phunl Ursula Schlichtinger, care însă nu a continuat investiţia, iar staţiunea a ajuns în paragină. Astăzi, ajuns la Zalnoc, te întâmpină un peisaj dezolant al gloriei de altădată a staţiunii, considerată “perla minerală a Ardealului”.