Ce face Poliția Locală și ce așteaptă zălăuanii de la “comunitari”
Anul trecut polițiștii locali au prins 28 de hoți și 1.800 de cetățeni care au parcat pe trotuar
Raportul de activitate al Primăriei Zalău pe anul 2015 ne dezvăluie și preocupările și prioritățile Poliției Locale, instituție subordonată primăriei.
În cifre seci, din raport reiese că Poliția Locală a fost prezentă anul trecut să asigure ordinea și liniștea publică din preajma barurilor și teraselor de 53 de ori, dar și la activități sportive de 40 de ori.
De 797 de ori au fost în acțiuni de asigurare a ordinii publice la unitățile de învățământ.
Poliția spune că a acționat și de 646 de ori pentru “anihilarea fenomenului de apelare la mila publicului”. Aici nu prea le-a ieșit “anihilarea”, pentru că cerșetorii pe care îi știm de mult sunt tot printre noi, ba au mai apărut figuri pe care nu le știam în domeniul agasantei cerșetorii.
Poliția Locală spune că a răspuns la 1.768 de solicitări din partea cetățenilor privind conflictele casnice sau conflictele dintre vecini. Și că a prins 28 de persoane care au comis furturi, spargeri sau distrugeri în oraș.
Pe lângă acestea, Polița Locală a depistat 225 de situații în care zălăuanii făceau comerț ilegal și 189 de situații în care a fost tulburată liniștea publică.
Cifra cea mai mare din raportul polițiștilor locali este a cetățenilor surprinși că au parcat pe trotuar. 1.810 zălăuani au parcat pe trotuar și au fost trași la răspundere, iar alți 16 zălăuani au fost “prinși” că și-au spălat mașina pe domeniul public.
În total, Poliția Locală a dat 1.342 de amenzi și 1.738 de avertismente în 2015.
Tâlharii își fac de cap în timp ce șoferilor li se pune tacticos amenda în parbriz
Cu orice ocazie cu care se iscă o discuție pe tema Poliției Locale, se găsește câte un zălăuan, plătitor de taxe și impozite din care polițiștii locali își iau lefurile, care obiectează în legătură cu obiectivele și prioritățile celor care, teoretic, au sarcina să le ușureze traiul în comunitate.
Obiecția e de găsit firescă, pentru că nu te deranjează atât de tare mașina parcată pe trotuar, cât te omoară cerșetorii, scandalagii, hoți și… tâlharii. stop_coloana Sigur că toate sunt rele și de aceea sunt interzise de lege. Dar care sunt prioritățile, totuși?
Recent, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț trăgea un semnal de alarmă spunând că Poliția Locală este o instituție fără rost. Dan Manoliu cere Poliției Locale din Roman să o lase mai ușor cu contravenienții și să se ocupe de infractori, să stea mai mult prin zonele rău famate și să fie atenți în special la cei care sunt cunoscuți cu antecedente contra siguranței cetățenilor.”Oamenii plătesc taxe și impozite ca să fie apărați, nu amendați de Poliția Locală”, a spus Dan Manoliu. Poate că în județul Neamț oamenii resimt mai tare neajunsul lipsei de priorități a Poliției Locale. Dar știm și noi de unde se trag obiecțiile lui Manoliu. Sau poate că pur și simplu acolo cineva o spune pe șleau, în timp ce la noi se preferă ocolirea subiectului.
Marți dimineața, o femeie din Zalău a fost tâlhărită imediat după ce a scos o sumă de bani de la un bancomat de pe strada Unirii, adică în plin centru al orașului. S-a întâmplat în zori, puțin după ora 7.00. Femeia a scos 200 de lei de la bancomat și n-a apucat să facă câțiva metri până când tâlharul a îmbrâncit-o, a pus-o la pământ și i-a luat portmoneul folosind forța. N-a văzut nimeni nimic. Nici o prezență a brațului autorității, de nici un fel.
Iar tâlhăria de marți survine la trei zile după ce doi tineri au tâlhărit în Zalău un bărbat, pe care l-au agresat pe stradă și i-au luat cu forța suma de 50 de lei. Era pe la miezul nopții. Când bulevardul e tocit de duba Poliției Locale, cu un mers de maxim 30 la oră, de multe mașini de la Rutieră, de Loganul cu girofaruri al Poliției Locale. Dar asta se întâmplă pe bulevard, unde circulă oamenii cinstiți și senini. Pe străzile “cu umbră” nu se încumetă oamenii legii. Și atunci, firește, nu prinde nimeni tâlhari, dar o mașină prost parcată tot se mai găsește.
