Ioana Deac
Ziua bună, dragi cititori!
Într-o frumoasă zi de primăvară, pe la ora prânzului se făcu mare liniște în pădure. Păsările își băgaseră capul sub aripi și toți se odihneau. Atunci pițigoul își scoase capul și întrebă: ”Ce este viața?”
Toți au fost surprinși de această întrebare grea. O roză tocmai își desfăcea floarea lăsând petalele una peste alta. Ea spuse: ”Viața este o deschidere”.
Nu mai puțin bine dispus era fluturele. El zbură de la o floare la alta, se așeză ici-colo și spuse: ”Viața este numai bucurie și strălucire solară”.
Jos, pe pământ, o furnică trăgea după sine un pai cu grâu de zece ori mai mare decât ea și spuse: ”Viața nu e mai mult decât trudă și muncă.
Era cât pe ce să se iște o ceartă mai mare dacă nu ar fi venit o ploaie fină și spuse: ”Viața este formată din lacrimi, da, doar lacrimi”. Dar deasupra lor pluti în cercuri și plin de maiestate un vultur care spuse: ”Viața este o năzuință înspre cele de sus.” Apoi veni noaptea.
După un timp, un om mergea acasă pe străzile goale. Venea de la o petrecere și-și spuse: ”Viața este o continuă căutare a fericirii și o înlănțuire de decepții”.
După lunga noapte veniră și zorii dimineții și spuseră: ”Așa cum noi suntem începutul zilei care vine, la fel viața este începutul veșniciei.”
”Mi se pare câteodată că nu suntem noi oamenii adevărați. Suntem un fel de schiță, o încercare pentru umanitatea care ar fi trebuit să fie, sau care va fi. Cel care ne-a făcut s-a gândit la o altă umanitate și a pus până și în inimile noastre nostalgia altor forme de viață, mai reușite decât cele de astăzi. E bine să ne amintim că nu suntem decât drumul spre altceva…”(Constantin Noica)
Dragilor, până și filosofia, adeseori searbădă și fără răspuns sau finalitate, dacă se smerește și lasă cerul să se reflecte, intuiește veșnicia și-i poartă dorul.
Vă invit la o reflecție!
Alina Rad
