Ce-a avut și ce-a pierdut Sălajul
Industria minieră a Sălajului a fost ruinată
Odată înfloritoare, industria minieră sălăjeană este în prezent ca și inexistentă. Județul Sălaj, așa cum o spun datele statistice din anii 1900, era bogat în cărbune inferior de tip lignit. Dacă în perioada interbelică extrăgeam anual 90.000 de tone de lignit, astăzi extracția se duce spre zero. În prezent, Societatea Națională a Lignitului Oltenia are rezerve impresionante de lingnit în județele Gorj, Vâlcea și Mehedinți, de unde exploatează anual 35 de milioane de tone de lignit. În trecut, din această zonă se exploata un milion de tone de lignit, iar 90.000 de tone de lignit erau exploatate din județul Sălaj. Așadar, a zecea parte din extracția totală a României de lignit din anii interbelici era asigurată din județul Sălaj.
Mina din Lupoaia, comuna Creaca, era, conform datelor statistice de la acea vreme, cel mai important punct de exploatare minieră din județ. Mina a fost înființată în anul 1904. De la Lupoaia se extrăgeau pe zi între 75 și 120 de tone de lignit și aveau loc de muncă stabil peste 170 de minieri.
Și la Bobota exista exploatație minieră. Mina de la Bobota a luat ființă în 1911 și munceau acolo peste 150 de muncitori. Până în 1930 mina de la Bobota a reușit să ajungă la capacitatea celei de la Lupoaia exploatând zilnic peste 75 de tone de lignit. Și la Surduc și la Tihău exista exploatație minieră.
A fost odată un județ prosper, cu multă industrie
În județul Sălaj exista o fabrică de sticlă care realiza produsul finit cu ajutorul carbonatului de potasiu (potasa). Potasa era obținută prin arderea lemnului. S-a ajuns ca în 1930 să exportăm din Sălaj potasă în Cehoslovacia.
S-a mai descoperit în județ, la Crișeni (pe acea vreme sub denumirea de {igani), în Marca și în Nușfalău gaz metan. La Someș Odorhei s-a descoperit parafină, în timp ce la Bogdana era materie primă pentru asfalt. Se extrăgea var care era dat la schimb pentru cereale din satele Var, Ciglean, Moigrad, Stârci și Tusa.
Mai aveam și 20 de fabrici de cărămidă, cele mai importante fiind în Șimleu Silvaniei, Zalău, Crasna și Jibou. În total, în extracția materiei prime munceau peste 1.300 de sălăjeni. În 1930 datele statistice arată că existau 2.681 de înteprinderi industriale care cuprindeau 7.389 de angajați. Cele mai importante erau, pe lângă cele enunțate, fabrica de săpun, sticlă, hârtie și cânepă. Mai aveam opt fabrici de spirt, cele mai importante fiind în Șimleu Silvaniei, Valcău de Jos, Nușfalău și Jibou. Mai aveam 75 de mori cu abur și motor și 155 de mori de apă.
În perioada interbelică existau trei uzine electrice în Zalău, Șimleu Silvaniei și la Tășnad, care pe acea vreme făcea parte din județul Sălaj.
Cu ce am rămas
Doar o singură unitate mai există în industria exploatării cărbunelui, dar care stop_coloana nu funcționează. O singură inteprindere, în zona Marca se ocupă de exploatarea petrolului brut și a gazelor naturale. Avem în schimb 597 de înteprinderi care activează în industria prelucrătoare. Alte zece inteprinderi lucrează în domeniul producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat. Numărul sălăjenilor care lucrează în industria extractivă este de doar 200. Alți 12.525 lucrează în industria prelucrătoare, iar 378 în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat.
Cele mai importante intreprinderi care susțin economia sălăjeană sunt Tenaris Silcotub, cel mai mare producător de țevi din România, producătorul de cauciucuri Michelin, producătorul de aparatură de măsură și control Hanna Instruments, grupul de firme Universal – cel mai mare angajator autohton.
Infrastructura de atunci și cea de acum
Căile ferate sălăjene aveau în perioada interbelică o lungime totală de 176 de kilometri. Pe acea vreme existau patru linii princiapale, Zalău – Carei (91,44 kilometri, linie ce este circulată și în prezent), Marghita – Șimleu Silvaniei (44,55 kilometri, linie ce nu mai este astăzi deservită de CFR Călători), Șimleu Silvaniei – Sărmășag (14,59 kilometri, linie inexistentă astăzi) și Zalău – Jibou (25 kilometri, singura linie care se poate numi linie circulată în prezent). În stațiile CFR din județ funcționau nouă magazii, toate în bune condiții.
Drumurile naționale, județene și comunale aveau împreună lungimea totală de 1.335 de kilometri, din care 141 de kilometri erau drumuri naționale, 834 de kilometri erau drumuri județene, iar restul erau comunale. Pe drumurile județului circulau în 1937 circa 150 de vehicule cu tracțiune mecanică. Autogara din Zalău apare abia în anul 1934. Unitatea de trasnport era formată din patru camioane și câteva autobuze.
Numărul de kilometri de cale ferată a crescut ușor față de perioada interbelică. 183 de kilometri de cale ferată are Sălajul la ora actuală, din care 150 de kilometri sunt căi ferate cu o singură cale, iar 33 de kilometri sunt cu două căi. Numărul de kilometri de drumuri publice este de 1.781, din care 286 de kilometri sunt drumuri naționale, iar 1.495 sunt drumuri județene și comunale.
Informațiile prezentate în articol ce vizează perioada interbelică au fost extrase din lucrarea „Cultură și societate în județul Sălaj (1918 – 1940)”, realizată de Dănuț Pop, directorul Arhivelor Naționale Sălaj. Informațiile despre situația actuală au fost oferite de Direcția Județeană de Statistică.
