Polițiștii au stabilit cauza accidentului rutier produs, luni dimineața, între localitățile Șimleu Silvaniei și Nușfalău, în care au fost implicate un autoturism și un microbuz. Șoferul autoturismului a pătruns pe sensul opus de circulație. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, două dinte ele fiind în stare gravă.
“În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 30 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un autoturism dinspre Nușfalău spre Șimleu Silvaniei, pe un sector de drum în aliniament, a pătruns pe sensul opus al direcției sale de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un microbuz, condus de un bărbat de 47 de ani, din comuna Valcău de Jos, județul Sălaj. În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului și un bărbat de 46 de ani, din municipiul Zalău, pasager în autoturism, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital. De asemenea, conducătorul microbuzului și un bărbat de 53 ani, din comuna Valcău de Jos, județul Sălaj, pasager în microbuz, au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.
Conducătorul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar conducăturului autoturismului i-au fost prelevate mostre biologice pentru determinarea concentraţiei de alcool deoarece nu a putut fi testat la faţa locului. Polițiștii rutieri din Șimleu Silvaniei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Vă reamintim că accidentul s-a produs luni dimineața. În jurul orei 07.29, Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a fost sesizat prin apel la112 că, pe D.N. 1 H, între localitățile Șimleu Silvaniei și Nușfalău a avut loc un eveniment rutier, fiind implicate un autoturism și un autoturism.
sursa foto: Radare Sălaj