Masa monetară a României a înregistrat la sfârșitul lunii mai 2023 un sold de 624 790,7 milioane lei. Aceasta a crescut cu 1,0 la sută față de luna aprilie 2023, iar în raport cu mai 2022 s-a majorat cu 9,7 la sută (-0,8 la sută în termeni reali).

Masa monetară reprezintă totalitatea mijloacelor bănești existente în economia unei țări, la un moment dat. 

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna mai 2023 cu 0,7 la sută față de aprilie 2023 (0,03 la sută în termeni reali), până la nivelul de 372 382,9 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 67,6 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,3 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,4 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,4 la sută (0,7 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,9 la sută (-2,5 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 0,2 la sută a componentei în lei (-9,4 la sută în termeni reali) și cu 28,2 la sută a componentei în valută exprimată în lei (27,5 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o creștere în luna mai 2023 cu 2,7 la sută față de luna aprilie 2023, până la 189 559,4 milioane lei. În raport cu mai 2022, acesta s-a majorat cu 15,6 la sută (4,5 la sută în termeni reali).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna mai 2023 cu 1,3 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 533 975,1 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,0 la sută (0,3 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 68,1 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,7 la sută față de luna aprilie 2023, până la 363 672,7 milioane lei. Comparativ cu luna mai 2022, acestea s-au majorat cu 20,6 la sută (9,0 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 0,3 la sută față de luna anterioară, până la 190 494,6 milioane lei și cu 21,7 la sută (10,0 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 3,2 la sută (până la 173 178,1 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna mai 2022, au înregistrat o creștere de 19,6 la sută (8,1 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 31,9 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,4 la sută față de luna aprilie 2023, ajungând până la nivelul de 170 302,4 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3 la sută, până la 34 268,8 milioane euro). Comparativ cu luna mai 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 5,2 la sută (-5,7 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro), potrivit BNR.

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,3 la sută față de luna aprilie 2023, până la 120 773,0 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,4 la sută, până la 24 302,4 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,5 la sută (-5,0 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 0,8 la sută față de luna aprilie 2023, până la 49 529,4 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,1 la sută, până la 9 966,5 milioane euro). Comparativ cu mai 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 6,9 la sută (-7,4 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).