Câteva minute de…tăcere

Dragi cititori, se știe că binele nu face zgomot și zgomotul nu face bine. E tot mai greu de aplicat această dispoziție astăzi, într-o lume a gălăgiei și a senzaționalului.

Tăcerea este patria celor tari, spunea un înțelept. Ea ne arată nivelul acțiunii noastre.

Pentru a serba cu cinste armistițiul sau pe eroul necunoscut, ce se cere? O clipă de tăcere…Tăcerea care urmează învingerii. Bine înțeleasă însă, tăcerea este generatoarea învingerii. Pentru a schimba lumea, Cartea Cărților (Biblia) nu cere decât un singur lucru. Nu cuceritor mare, nici senat de legiuitori, nici intenții fără precedent. Nimic din toate acestea, ci numai o tăcere de o jumătate de oră. Poate fi proporție între schimbare radicală a lumii și o jumătate de oră?

Da, este proporție. Noi, oamenii, nu ne schimbăm pentru că nu medităm. Dacă am medita, nu am rămâne nici o clipă ceea ce suntem. Fiul risipitor, după ce a risipit în corupție toata averea tatălui (care-l închipuia pe Dumnezeu), a meditat, și-a ”venit în fire” și s-a convertit.

Lumea nu este ceea ce este, nici nu rămâne ceea ce este, decât numai pentru că nu cunoaște tăcerea și singurătatea.

Un tânăr ucis în război a lăsat o pagină grăitoare: ”Ați băgat de seamă cu câtă bucurie recunoscătoare primește un copil ce-și face rugăciunea sau cineva care citește sau oricare altă persoană plictisită de singurătate și tăcere, cu câtă bucurie primesc ei pe cei care îi deranjează? Cât sunt de plictisite aceste trestii pentru faptul că sunt trestii cugetătoare, căci ele ar dori să fie niște fluturași pentru copii.”

Dacă petrecem un timp față în față cu sinele, în tăcere și singurătate, și simțim că asta ne omoară, atunci trebuie să înțelegem că interiorul nostru este haos și e nevoie imperativă de ”restructurare”.

A te reculege în tăcere înseamnă a risca să contempli, în teribila sa splendoare, veșnica și sfâșietoarea problemă a dramei și a măririi umane.

Să îndrăznim să exersăm tăcerea și singurătatea, pentru a ne cunoaște pe noi înșine, pentru a înțelege prețul vieții și pentru a lua măsurile necesare. Filosoful danez Soren Kierkegaard spunea:

”A îndrăzni înseamnă a pierde momentan echilibrul, dar a nu îndrăzni înseamnă a te pierde pe tine însuți.”

Ce tragedie mai mare poate fi pe lumea aceasta decât aceea de a te pierde pe tine însuți, a nu-ți cunoaște adevărata personalitate și identitate, a-ți risipi timpul…a-ți rata scopul.

Vă invit la tăcere și reflecție!

(Pr. Liviu Chinez, Înfruntă viața)