Cata treaba fac cei alesi sa decida pentru Zalau
Din cei 21 de consilieri locali din mandatul 2012 – 2016, doar opt consilieri se vor regasi în noul mandat 2016 – 2020, conform rezultatului votului din 5 iunie. Asta daca partidele nu procedeaza la înlocuiri si rastoarna ordinea pozitiilor de pe listele pe care au fost alesi consilierii locali.
Din consilierii vechiului mandat, PNL Salaj si UDMR Salaj si-au pastrat cei mai multi consilieri, câte trei consilieri fiecare. ALDE si PSD au mai ramas cu câte un consilier local.
Se vor regasi si în noul mandat asadar vechii consilieri Claudiu Bîrsan, Otto Haller, Crisan Dana – de la PNL; Lakatos Alexandru, Fazakas Nicolae, Bogdan Zsolt – de la UDMR; Rodica Muresan – de la ALDE si Teodor Balajel – de la PSD.
Trei consilieri care nu au niciodata
nimic de spus si “guralivul” Teodor Balajel
Ca sa vedem cât de mult s-au obosit cei opt consilieri ramasi în functie pentru bunul mers al Zalaului si al zalauanilor, am consultat procesele verbale de sedinte disponibile pe site-ul Primariei Zalau din ultimul an, în perioada 15 iunie 2015 – 26 aprilie 2016. În total, am analizat 20 de procese verbale, de unde am constatat la câte dezbateri pe proiectele de hotarâre au participat cei opt, dar si câte absente au avut într-un an de mandat.
Unii dintre consilierii locali pe care îi avem în vedere si-au deschis gura doar când au prezentat raportul comisiei din care faceau parte, în timp ce altii au si dezbatut proiectele din Consiliul Local Zalau.
Pe baza proceselor verbale de sedinte rezulta ca din cei opt consilieri care îsi vor pastra mandatul, trei nu au participat la nicio dezbatere în perioada 15 iunie 2015 – 26 aprilie 2016. Cei trei cu zero luari de cuvânt în timpul dezbaterii, exceptând momentele când prezentau raportul comisiilor, sunt Haller Otto si Crisan Dana – de la PNL si Bogdan Zsolt – de la UDMR.
stop_coloana Cel mai activ consilier local din cei opt, care s-a aflat în acest interval de timp în opozitie în consiliu local, a fost Teodor Balajel, care a participat la 25 de dezbateri de proiecte, urmat tot de colegul sau de opozitie, consilierul local Rodica Muresan, care a participat la 11 dezbateri pe proiectele din Consiliul Local Zalau. Pe pozitia a treia la dezbaterile din Consiliul Local Zalau se afla cei doi fosti viceprimari Fazakas Nicolae – de la UDMR si Claudiu Bîrsan – de la PNL. Ambii au fost activi la 6 dezbateri de proiecte. Lakatos Alexandru, consilier local din partea UDMR, a participat activ si el la 3 dezbateri în intervalul de timp analizat.
Claudiu Bîrsan este “cel mai prezent” consilier
În intervalul de timp analizat, un singur consilier local nu a avut nicio absenta de la lucrarile Consiliului Local Zalau. Claudiu Bîrsan nu a absentat niciodata în perioada 15 iunie 2015 – 26 aprilie 2016. Consilierii Otto Haller si Bogdan Zsolt au avut câte o absenta. Lakatos Alexandru, Fazakas Nicolae, Teodor Balajel si Crisan Dana au avut câte doua absente. Campion la capitolul absente de la lucrarile Consiliului Local Zalau în perioada 15 iunie 2015 – 26 aprilie 2016 a fost consilierul Rodica Muresan, care a absentat de 7 ori.
