Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat luni, 29 ianuarie, că România se află în a treia săptămână consecutivă de creştere ”abruptă” a numărului de cazuri de gripă.

”Avem şi câteva decese (cel puțin 40 – n.red) înregistrate în urma acestei infecţii în cursul sezonului, iar acum ne aflăm în a treia săptămână de creştere consecutivă abruptă, care probabil va depăşi media multianuală. O să vedem rezultatele raportării de joi, ca să ştim unde ne aflăm. Este, de fapt, un sezon superpozabil faţă de sezonul anterior, cu o diferenţă care este legată de momentul în care această creştere s-a produs. Anul trecut, această creştere s-a înregistrat cu trei săptămâni mai devreme decât în acest an. Opinia mea şi a colegilor care lucrează în zona de epidemiologie este că, începând de peste încă o săptămână, numărul acestor viroze va începe să scadă, este o evoluţie aşteptată”, a afirmat Alexandru Rafila, luni seară, la TVR Info.

El a precizat că planurile stabilite în timpul pandemiei de COVID pentru stoparea extinderii virozelor în spitale sunt puse în aplicare.

”Până la urmă, măsurile luate la nivelul unităţilor sanitare, inclusiv limitarea vizitelor în unităţile sanitare, nu sunt luate decât ca să protejeze pe de o parte personalul medical, pe de altă parte pacienţii, iar unităţile sanitare au un plan pe care l-am spus în funcţiune încă din timpul pandemiei COVID, încât pacienţii cu viroze respiratorii să fie separaţi, dacă se poate, grupaţi şi separaţi de restul celorlalţi pacienţi”, a adăugat Rafila.

Ministrul a spus că autorităţile monitorizează şi consumul de medicamente, pentru a afla dacă există medicamente lipsă.

”Nu avem semne că ar exista produse antitermice sau antiinflamatorii care să lipsească din farmacii, iar problema legată de antibiotice în mod evident nu are legătură cu virozele respiratorii. În viroze respiratorii nu se administrează antibiotice decât dacă există situaţii în care apar suprainfecţii bacteriene şi atunci trebuie ca acest lucru să se producă ţintit”, a explicat Alexandru Rafila.

Conform acestuia, ”dacă vor exista trei săptămâni care depăşesc media multianuală de număr de cazuri de gripă, atunci se poate pune problema unei situaţii de tip epidemic, dar această situaţie de tip epidemic evoluează diferit în funcţie de zonele şi de oraşele din ţară”.

În ceea ce priveşte vaccinarea antigripală, peste un milion de doze au fost administrate compensat sau gratuit, prin programul derulat de Ministerul Sănătăţii în fiecare an.

Ministrul a subliniat că nu este târziu pentru populaţie să facă vaccinul antigripal.

Medicii recomandă vaccinarea, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile: copii, bătrâni și pacienții cu boli grave.

Sursa ziare.com