Conform declaratiei depuse la Finante, un bucurestean a primit in 2008 pe drepturi de proprietate intelectuala o suma colosala.
Cand altii nu stiau ce sa mai faca sa se imbogateasca peste noapte sau cel putin sa se puna la adapost de recesiune, un bucurestean a spart gura targului. El si-a pus imaginatia la lucru, a creat si a castigat! Astfel, a primit, numai in anul 2008, drepturi de proprietate intelectuala in valoare de 23,6 milioane de euro.
Asta inseamna ca a realizat un euro pe secunda
Secunda si moneda de un euro-asta a numarat in 2008 un bucurestean care “si-a ingrasat” conturile cu 23,6 milioane de euro, de parca ar fi castigat de mai multe ori la Loto. Daca facem o socoteala simpla, bucuresteanul a primit zilnic circa 65.000 de euro. Pentru acest succes, romanul nici nu a jefuit, nici nu a tepuit pe nimeni, ci a facut un produs pentru care a fost rasplatit cu varf si indesat in urma cu doi ani. Documentele de la Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti arata ca purcoiul de bani a intrat in buzunarele bucuresteanului pe baza unui contract de drepturi de proprietate intelectuala.
Pe acest tip de act lucreaza doar persoanele care inventeaza, creeaza, elaboreaza produse industriale, opere scrise sau audio, compozitii muzicale, filme, programe de calculator, lucrari de arhitectura sau opere plastice.
Pe langa acest norocos, in registrele de la Finante, mai figureaza inca un locuitor din sectorul 1, care a incasat peste 7 milioane de euro din vanzarea actiunilor. De asemenea, in sectorul 2, campionul castigurilor din proprietate intelectuala este un alt bucurestean care a castigat din dividende aproximativ 5 milioane de euro. Identitatile lor sunt secrete.