decembrie 5, 2025

Casa lui Horea din Cizer s-a facut praf

imagine-articol0_48716

Casa monument de la Cizer a revoluționarului Horea a ajuns un obiectiv istoric distrus de autoritațile carora le-a revenit în grija. Deși e vorba de autoritați cu responsabilitate pentru patrimoniu și de oameni cu funcții și cu studii în domeniu, nepasarea și dezinteresul lor au adus monumentul într-o stare jalnica.

Într-un memoriu pe care l-a înaintat președintelui Consiliului Județean în vara, arhelogul Dumitru Tamba, de la Muzeul Județean, atrage atenția și asupra împrejurarilor care au adus obiectivul în mizerie.
„În patrimoniul MJIA-Zalau (Muzeul Județean de Istorie și Arta Zalau – n.r.) a existat pâna în 2010 Casa Monument de la Cizer, care era inclusa într-un circuit format din puncte muzeale de valorificare a patrimoniului istorico-etnografic al județului Salaj. Circuitul respectiv a fost gândit sub forma unui lanț de obiective muzeale format din punctele muzeale de la Buciumi, Bocșa, Bobota, Cizer. (…) Numai actualul manager (al Muzeului – n.r.) poate sa explice cum Complexul Gospodaresc de la Cizer format din casa monument și instalația teasc de stors struguri sunt în totalitate distruse. Cine se face raspunzator pentru acest dezastru. Secția carei îi aparține obiectivul de la Cizer a avut-o șef de secție pe actualul manager, așa ca lucrurile sunt foarte bine știute de dr. Corina Bejinariu. Paradoxal, dupa ce a ocupat postul de manager, dr. Corina Bejinariu și-a desființat secția a carei șef fusese. D-na manager, prin masura luata, încearca sa demonstreze ca secția fara dânsa nu se mai justifica, sau ca în secția sa nu era nimeni pe masura ei sa o succeada în funcție. Dupa ce nu va mai fi director se va desfința oare muzeul?”, a scris Gheorghe Tamba în memoriu. stop_coloana

Primarul din Cizer spune ca nu a reușit sa sensibilizeze Consiliul Județean

Primarul comunei Cizer, Liviu Farcaș, confirma cele spuse de Gheorghe Tamba în memoriu și spune ca a dorit sa faca ceva pentru a reabilita Casa lui Horea din sat, însa fara succes, pentru ca nu a reușit sa sensibilizeze Consiliul Județean Salaj. „Casa lui Horea a fost administrata de Muzeu pâna în 2008. E în paragina la ora actuala. E o situație jalnica. Eu tot timpul spun ca aceasta casa e bulgarul de aur al comunei. De când sunt primar am tot facut adrese la Consiliul Județean ca sa o salvam, sa ne dea bani pentru reabilitare. Am un teanc de adrese trimise. Nimeni nu a facut însa nimic. Am analizat situația mai bine, ne-am dat seama ca singura varianta sunt banii de la Uniunea Europeana, astfel ca anul trecut prin decembrie am depus un proiect pentru fonduri europene ca sa putem reabilita din temelii casa”, spune primarul Liviu Farcaș.
La o luna dupa demersul primarului din Cizer, managerul Muzeului Județean, Corina Bejinariu, a fost vineri, 15 ianuarie, împreuna cu o echipa de etnografi de la Muzeul din Cluj, la Cizer. Surse din Muzeul Județean ne spun ca se poarta tratative astfel încât Casa muzeu sa fie transmisa în administrarea Muzeului din Cluj.

VEZI VIDEO