Casă in flăcări la Agrij

Un grav incendiu a avut loc azi, miercuri 23 noiembrie, la ora 12.40, în localitatea Agrij. Casa de la numărul 385, unde locuieşte familia Albu Cornel, a luat foc.
Băiatul familiei, în vârstă de 28 de ani, cunoscut cu probleme psihice, a aprins o ţigară şi s-a aşezat pe o canapea, care a luat foc din neglijenţa tânărului.
Flăcările au cuprins cu repeziciune camera, care a ars complet. Tânărul de 28 de ani a suferit arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului şi a fost transportat la spital cu o ambulanţă SMURD.
Vecinii au intervenit rapid şi au scos victima din flăcări. Sătenii au încercat să potolească focul aruncând apă stop_coloana cu găleţile, până la sosirea pompierilor. Viceprimarul comunei Agrij, Iulian Vlaicu, a fost şi el prezent la incendiu şi a dat o mână de ajutor.
Pompierii de la Zalău au sosit la faţa locului cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au lichidat focul rapid.
Un echipaj de la poliţie a fost prezent pentru cercetări.