Societatea care administrează cariera de diorit din Moigrad a fost amendată de Garda de Mediu Sălaj cu 100.000 de lei pentru poluarea cu praf a gospodăriilor şi terenurilor din apropiere, fiind totodată înştiinţată APM Sălaj în vederea suspendării Autorizației de Mediu.
„În urma unui articol apărut in mass media locală privind disconfortul produs (praf) de funcționarea carierei de diorit din localitatea Moigrad, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Judeţean Sălaj au verificat activitatea acesteia, ocazie cu care au constatat următoarele: materialul supus concasării-sortării şi căile de transport nu sunt stropite cu apă conform prevederilor Autorizației de mediu, fapt ce a dus la poluarea cu praf a gospodăriilor şi terenurilor din apropiere; sursa de apă nu face față umectării, aceasta fiind utilizată doar pentru nevoile igienico sanitare ale angajaților; este în curs de amenajare o nouă sursă de apă pe malul pârâului Ortelec”, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Gărzii de Mediu Sălaj.
Potrivit sursei citate, Garda de Mediu a făcut încă din luna aprilie un control la cariera din Moigrad, prilej cu care unitatea a fost sancționată contravențional cu amendă, iar ca măsură complementară s-a stabilit umectarea căilor de acces în carieră şi a materialului supus procesului de concasare regulat în perioadele secetoase.
„Având în vedere că această măsură nu se respectă agentul economic a fost sancționat contravențional cu Amendă în valoare de 100.000 lei, fiind notificată şi APM Sălaj în vederea suspendării Autorizației de Mediu”, conchid cei de la Garda de Mediu Sălaj.