Cardul de sănătate care ne-mbolnăvește
Un medic de familie zălăuan spunea ieri că în loc de 30 de pacienți, cât avea programat să consulte într-o zi, a consultat doar zece. Și asta pentru că sistemul informatic funcționează defectuos, citește greoi spre foarte încet sau deloc cardul de sănătate. “Timpul afectat unei consultații crește”, se plânge medicul. Medicii de familie susțin că în ultimele patru zile sistemul a dat peste 90 de mii de erori. În fața haosului și blocajului, conducerea CNAS, în frunte cu președintele său, Vasile Ciurchea, a prelungit termenul de obligativitate a cardului până la începutul lunii august. Tot el spunea, referitor la cardul de sănătate, că nu există cale de întoarcere. Asta în timp ce sute de pacienți sătui de cozi de așteptare intră într-o iritare accentuată și vizibilă. Pe marginea acestui subiect se discută aproape zilnic. În cabinetele medicale din Zalău ori în farmacii, destui sălăjeni își exprimă dezgustul față de serviciile românești, dar și dezamăgirea cu privire la emiterea acestor carduri, care în mod normal nu trebuie să îngrădească accesul la servicii medicale pentru care asiguratul plătește. Farmaciștii sunt nemulțumiți de această idee care nu a făcut deocamdată decât să complice sistemul, să mănânce din timpul lor și al clienților farmaciei. stop_coloana “Am stat ore în șir să activăm aparatele pentru card și să ne conectăm la serviciul informatic. Oamenii sunt indignați că nu se simplifică serviciile medicale”, ne spune o farmacistă. Unul dintre medicii de specialitate din Zalău spune că fabricarea cardurilor de sănătate a pornit de la ideea că medicii sau farmaciștii fură medicamente. “Dacă ei, acolo sus, fură din buget și fac afaceri ilegale, asta nu înseamnă că pentru niște lucruri ireale trebuie să dăm peste cap un întreg sistem de sănătate”. Un alt medic constata dezamăgit: “Cine știe a cui e afacerea (cu cardurile – n.a.) și cât se câștigă de pe urma acestui circ”. Nu știm nici noi. Însă aflăm că firma care a câștigat contractul pentru cardul de sănătate este în insolvență. Buf!
