Capelă nouă, la cimitirul din Stâna
Administrația municipală are în plan construcția unei săli de ceremonii funerare, în zona cimitirului din Stâna. Investiția ar urma să se realizeze în parteneriat cu Parohia Ortodoxă din localitate.
Primăria pune la dispoziție un teren în suprafață de 36.328 mp, aflat în proprietatea publică a Municipiului Zalău, situat în vecinătatea cimitirului, în zona care nu este afectată de morminte, iar parohia va suporta cheltuielile cu documentaţia tehnico-economică şi va asigura necesarul de blocuri ceramice.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea realizării acestei investiţii şi încheierii unui acord de parteneriat între administrația locală și Parohia Ortodoxă Stâna va fi supus la vot în ședința Consiliului Local din data de 30 octombrie.
„Realizarea acestui edificiu reprezintă nu doar o obligaţie ci şi o necesitate, cetăţenii Municipiului Zalău din localitatea Stâna fiind nemulţumiţi de faptul că, în situaţia dată, ceremoniile nu se pot realiza în condiţii optime, civilizate”, spune, ]n referatul care însoțește proiectul, primarul Florin Florian.
Potrivit devizului general, valoarea totală a lucrărilor se ridică la 768.040 lei, fără TVA.
Parohia asigură necesarul de blocuri ceramice, estimate la aproximativ 48 mc, în valoare de 24.200 lei. Tot Parohia contribuie la realizarea proiectului cu documentaţia tehnico-economică, în valoare de 37.000 lei.
foto cu caracter ilustrativ
