Candidaţii la permisul de conducere care pică traseul nu mai trebuie să dea incă o dată proba teoretică
Candidaţii respinşi la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului auto nu vor mai fi nevoiţi să susţină din nou proba teoretică pentru o jnouă încercare la traseu, potrivit unui act normativ publicat vineri în Monitorul Oficial şi care intră în vigoare de la 5 octombrie.
în prezent, cei care sunt respinşi la proba practică trebuie să dea din nou ambele probe. Din octombrie, cei care vor fi admişi la proba teoretică a examinării pentru obţinerea permisului auto, dar pică la traseu, vor da din nou doar proba practică după ce plătesc o taxă de examinare şi după ce fac cel puţin şase ore suplimentare de pregătire practică.
“Candidaţii declaraţi respins la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin şase ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată”, prevede ordinul.
Candidaţii admişi la proba teoretică vor avea la dispoziţie un an de la data absolvirii cursului de pregătire teoretică şi practică pentru a trece de proba practică, chiar şi din mai multe încercări.
Referitor la persoanele care pică proba teoretică, noul act normativ dispune că acestea vor putea susţine o nouă examinare după cel puţin 15 zile de la respingere, după achitarea unei taxe.
“În cazul depăşirii termenului de un an de la data absolvirii cursului de pregatire teoretică şi practică, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire”, mai scrie în Ordinul MAI nr. 97/2015.
Candidaţii care nu se prezintă la proba practică după ce au fost admişi la proba teoretică vor putea să ceară programarea pentru o nouă probă oricând în perioada de valabilitate a cursului de pregătire teoretică şi practică.
Jumătate dintre sălăjenii care vor permis nu trec de proba practică
În primele şapte luni ale anului 2015 au dat proba practică 3.029 de sălăjeni, din care 1.777 au trecut-o, rata de promovare de 58,5 la sută fiind cu două procente mai mare decât cea de anul trecut. În 2014, din 2.958 de sălăjeni care au fost examinaţi la proba practică, 1.674 au reuşit să şi obţină permisul de conducere. înseamnă că 56,5 la sută dintre cei care au trecut sala au promovat şi traseul.
Subcomisarul de poliţie Nicolae Ţârlea spune că noua măsură este binevenită, deoarece îi va scuti pe potenţialii şoferi de emoţiile probei scrise.
“Într-un fel, pentru noi este bine, deoarece scade presiunea pe sala de examinare. stop_coloana Scade şi presiunea pe ei, deoarece dacă pică proba de traseu nu mai sunt obligaţi să vină la proba scrisă. Aici, ca în orice activitate, sunt potenţiali şoferi care au dexteritate, îndemânarea de a conduce şi sunt care nu au îndemânarea necesară sau le trebuie un timp mai lung pentru a învăţa. Am întâlnit de-a lungul timpul nenumăraţi elevi care făceau greşeli foarte grave, chiar dacă sunt lucruri care se învaţă prima dată în şcoală. De exemplu, avem elevi cărora le moare motorul. Bineînţeles, aici putem da vina şi pe emoţii. Avem foarte mulţi elevi care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau trec pe roşu. Pentru aceste greşeli, bineînţeles că sunt picaţi. Problema este că şi cei care au de mult timp carnet de conducere fac aceleaşi greşeli. Nu numai cei care dau pentru categoria B fac astfel de greşeli, ci elevii de la toate categoriile au această problemă. Mai sunt şi alte greşeli grave; de exempu nu se asigură la intrare în intersecţie sau le moare motorul. Am întâlnit foarte mulţi care confundă semnele de circulaţie, nu ştiu ce înseamnă cedează trecerea, nu ştiu ce să facă la semnul “stop”, la oprirea obligatorie, nu ştiu cum să semnalizeze la intrarea în sensul giratoriu. Nu avem niciodată siguranţa că elevul stăpâneşte maşina,şofatul, ceea ce ne pune şi pe noi în pericol”, explică subcomisarul Ţârlea de ce sunt mulţi “picaţi” la proba practică.
Experienţa în şofat e dată de kilometrii parcurşi în diferite condiţii de trafic
Un şofer este stăpân pe maşină în funcţie de kilometri parcurşi, dar şi de condiţiile de trafic în care parcurg acei kilometri, mai spune subcomisarul Nicolae Ţârlea.
“Una este să mergi între Românaşi şi Creaca, de exemplu, şi alta este să circuli în trafic aglomerat, unde practic ţi se dezvoltă şi simţurile, în special atenţia. Dacă mergi pe un drum drept, fără obstacole, fără circulaţie care să te pună cât de cât în dificultate, nu înseamnă că stăpâneşti maşina. Eu mă refer aici la kilometrii aceia făcuţi în oraşe, în Zalău sau în Cluj Napoca. Îţi trebuie ani de zile şi depinde de îndemânarea fiecăruia. Era o statistică mai de mult din care reieşea faptul că cele mai multe accidente le provoacă şoferii care au o vechime între 1 şi 3 ani. Atunci au impresia că sunt cei mai buni”.
