Când ne este ”bine” nu e bine

Ziua să ne fie bună, dragi cititori!

Când ne este bine, nu ne este cu adevarat bine. Un mare înțelept se tânguia într-una din zilele existenței sale pământești: ”Doamne, sunt de-a dreptul supărat! Astăzi toată ziua nu m-ai băgat în seamă deloc! Astăzi toata ziua mi-a mers bine…”

Dragilor, așa ar trebui să fie și cu noi. Acest ”bine” cu care ne-am obișnuit de atâta timp nu a făcut decât să ne slăbească imunitatea iar acum, când asprimea încercării vătuieste pereții cetății noastre, lăcașurile interioare se tulbură, se dezbină, zac in confuzie. Ne trezim nepregatiti în fața pericolului care ne stingherește cotidianul și care periclitează planurile noastre de viitor. Ne confruntăm cu stări de revoltă, de nemulțumire și de teamă excesivă. Nu mai găsim siguranță nici în noi înșine și nici în cei din preajma noastră.

Și totuși, în umbra acestei boli, singura certitudine care ne mai rămâne este Hristos și credința în El, această ”Piatră” pe care au nesocotit-o zidarii, o găsim din nou în capătul unghiului.

Să ne închipuim un tânăr tată de familie jucându-se cu fiul său de trei ani. Îl pune pe un zid de doi metri înălțime și îi spune: ”Hai Ieremia, sari!” Iar copilul, fără să șovăie o clipă, sare. Tatăl îl prinde în hohotele de râs ale amândurora. La care Ieremia strigă: ”Încă o dată, încă o dată!” Dacă tatăl nu ar obosi, jocul ar putea ține o după amiază întreagă…Să ni-l închipuim acum pe Ieremia la zece ani, stând pe același zid și spunându-i tatălui său: ”Ești sigur c-ai destulă putere să mă prinzi?”…Iar la treisprezece ani: ”Ești sigur că-i distractiv ce facem noi aici?” Și la cincisprezece ani: ”Serios, te-ai uitat bine la mine?”(Pierre Trevet, Pildele unui preot de la țară)

Oare ce vârstă are credința noastră în Dumnezeu? Oare am avut vreodată credința?..de vreme ce ea se pierde atât de ușor la venirea intemperiilor…Oare aceste ”furtuni” nu sunt permise tocmai pentru a ne răsturna non-valorile și pseudo-credința? Și pentru a trezi în noi ceea ce este cu adevarat autentic, însemnat și ziditor? Oare acest ”bine„ cu care ne-am acomodat de atâta timp este cu adevarat bine?

Nu zidurile reprezintă valoarea unei cetăți ci spiritul care domnește într-însa, obișnuia să spună regele Ferdinand. Să ridicăm și noi astăzi aceste ziduri în orașul nostru, să căutăm mai întâi Împărăția…și credința…și restul…”toate se vor adăuga”(Matei, 6-33).

Credință și sănătatate, oameni buni!