Joi si vineri, 11 si 12 mai, Liceul de Arta “Ioan Sima” din Zalau a organizat editia a XIX a Concursului de Interpretare “Viva la Musica”. Au fost prezenti 278 de participanti la sectia instrumente muzicale, canto popular si 40 de elevi la sectia arte plastice, elevi de ciclu primar, gimnazial si liceal, apartinând unitatilor de învatamânt vocational, de arta din tara si din strainatate (Ungaria si Republica Moldova), ne spune directorul liceului, Titus Campean. 

Concursul este o manifestare culturala de prima marime în rândul activitatilor educative cultural-artistice, bucurându-se de notorietate în rândul competitiilor de profil. Zalaul a fost asadar pentru doua zile “capitala tinerilor interpreti, care au avut un singur crez – Viva la Musica!”, spune directorul Titus Campean.
“Editia de anul acesta a organizat cel mai frumos concert de gala dintre toate editiile anterioare. Ne-am bucurat de o sala arhiplina, de unde rezulta ca lumea iubeste arta si cultura prestata in acest concurs. Impresiile concurentilor sunt ca acest concurs este unul echitabil in care cel mai bun castiga. Juriul a fost unul foarte corect si si-a facut treaba foarte bine”, spune Titus Campean.
Marele premiu al editiei a XIX-a a Concursului “Viva la Musica” a fost castigat de Campean Andrei, clarinet, elev in clasa a XI-a la Liceul de Arta “Ioan Sima” Zalau, stop_coloana indrumat de profesorul Campean Paul, astfel ca, dupa foarte multi ani, Marele premiu ramane la Zalau, ca o incununare a muncii depuse atat de elevi, cat si de profesori, pentru a duce mai departe valorile si traditiile cultural – artisitice locale.
Directorul Liceului de Arta “Ioan Sima” din Zalau, profesorul Titus Campean, promite ca si anul viitor a Concursului “Viva la Muzica” va fi un spectacol de exceptie.
“Editia de anul viitor, a XX-a, editie jubiliara, care se va intinde pe mai multe zile, va fi un eveniment de mari dimensiuni, la care vor fi invitati toti laureatii editiilor anterioare pentru a sustine un concert de inalta tinuta. La eveniment vor fi invitati personalitati marcante ale vietii culturale romanesti”, ne dezvaluie directorul liceului de arte.