Camera de Conturi ne dezvaluia la inceputul anului cum se prapadesc banii in judetul Salaj
Dintr-un raport al Curtii de Conturi remis redactiei noastre la inceputul acestui an reiese ca 24 de primarii din judetul Salaj care au fost verificate de Camera de Conturi Salaj au adus intrun singur an, 2015, un prejudiciu la bugetul de stat de 6.548.000 de lei.
Cel mai mare prejudiciu este înregistrat în dreptul comunei Somes Odorhei, care este acuzata ca a prejudiciat bugetul cu 1.106.000 lei. Comuna Letca este a doua în top, Camera de Conturi spunând ca Letca a adus un prejudiciu bugetului de stat de 880.000 de lei. A treia primarie în top este Primaria Zalau, care a adus un prejudiciu bugetului de 836.000 de lei. Tot în top, cu un prejudiciu impresionant, este si comuna Chiesd, care a adus un prejudiciu bugetului de stat de 558.000 de lei.
Primaria din Somes Odorhei este acuzata de Camera de Conturi, printre altele, si de plata unor cheltuieli fara baza legala pentru organizarea procedurii de achizitie publica si asistenta tehnica, plata unor prestari de servicii fara documente justificative, angajamente legale supraevaluate, plata nelegala a unor servicii de deszapezire, plata unor servicii de proiectare si dirigentie de santier peste nivelurile maximale.
Camera de Conturi spune ca Primaria Letca a prejudiciat bugetul la fel ca si Somes Odorhei, prin angajarea si plata unor cheltuieli fara baza legala pentru organizarea procedurii de achizitie publica si asistenta tehnica, plata unor prestari de servicii fara documente justificative, angajamente legale supraevaluate, plata nelegala a unor servicii de deszapezire, plata unor servicii de proiectare si dirigentie de santier peste nivelurile maximale.
Din asemanarea perfecta a acuzatiilor aduse de Camera de Conturi celor doua primarii rezulta ca exista un tipar al felului in care se prapadesc banii publici.
Despre Primaria Zalau, Camera de Conturi spune, printre a;tele, ca a creat prejudiciu prin nerespectarea prevederilor legale privind acordarea scutirilor si facilitatilor la plata impozitelor si taxelor locale, prin nestabilirea si neîncasarea impozitului pentru toate mijloacele de transport ai caror proprietari au domiciliul pe raza unitatii administrativ teritoriale. Apoi, Primaria Zalau a efectuat cheltuieli nelegale pentru plata unor cheltuieli de judecata ce cad în sarcina unor persoane, dar a realizat si majorari de întârziere cauzate din vina unor salariati; a achitat penalitati pentru nerespectarea clauzelor contractuale, sume reprezentând diferenta dintre taxa de salubrizare colectata de la populatie si contravaloarea serviciilor achitate operatorului economic din bugetul local; a platit facturi de apa ce revine în sarcina altor persoane si a platit amenzi contraventionale aplicate persoanelor fizice. Primaria a mai platit ilegal si majorari si penalitati aferente unor contracte, onorarii de succes necuvenite platite caselor de avocatura. Au fost si cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat, plati pentru produse, lucrari si servicii neexecutate.
