Calendare de campanie cu sfinti alaturi de siglele partidelor si luni incurcate

Si in aceasta campanie electorala, candidatii simt acea nevoie brusca de a fi mai aproape de cele sfinte. Unii apar spasiti la biserici, altii se posteaza in calendarul ortodox, alaturi de cei sfinti. PSD Arges a dat tonul, dupa ce si-a pus sigla chiar langa Maica Domnului. Le-a placut, pesemne, si celor de la PMP, pentru ca au scos si ei un calendar ortodox, unde s-au pozitionat sub o imagine cu Adam si Eva. Nu doar gesturile candidatilor, ci si explicatiile lor te lasa mut. “Sarbatorile nu sunt ale Bisericii, sunt ale cetatenilor”, spun PMP-istii de la Arges. „n calendarul pe care l-au impartit apare, pe langa sigla lor cu marul, o imagine cu Adam si Eva, sub care sunt sapte enunturi despre simbolistica cifrei 7. Care o fi legatura dintre marul PMP si marul lui Adam… doar ei stiu. Dar oare daca musti din marul PMP ce patesti?!
Si iar ne intoarcem la PSD, care, in alt calendar, te indeamna sa crezi ca dupa iunie vine august si abia apoi iulie. Greseala de tipar starneste amuzamentul in mediul on line.
La Prahova, PNL imparte niste calendare care-i trimit pe alegatori sa voteze luni, nu duminica. Calendarul este realizat intr-o maniera care poate induce in eroare. stop_coloana In partea superioara apare luna decembrie 2016, iar mai jos apare calendarul pe un an intreg, fara sa se mentioneze ca este vorba despre calendarul pe anul 2017. Data de 11 decembrie apare intr-o zi de luni, dar este usor sa crezi ca respectivul calendar este pe anul in curs, situatie in care alegatorii PNL din Prahova pare ca sunt indemnati sa voteze a doua zi dupa alegeri.