Dragi cititori, în Miercurea Mare, Parohia greco-catolică ”Sfânta Familie” din Zalău, împreună cu Mănăstirea Preasfintei Inimi a lui Isus, dar și cu ajutorul Bisericii Romano-Catolice, au organizat Calea Crucii cu procesiune, pe străzile municipiului Zalău.

Calea Crucii este una dintre cele mai vechi forme de pietate creștină care au fost răspândite în întreaga lume, începând din secolul IV. Odată cu pacea lui Constantin, din anul 313, nenumărați creștini au ținut să fie în Ierusalim, în fiecare an, în Săptămâna Patimilor lui Cristos și să refacă drumul pe care Acesta l-a parcurs în zilele de dinaintea morții Sale. În acest fel, ei doreau să se identifice cu Isus, să retrăiască momentul și, prin acest gest, să-i mulțumească.

În Zalău, această procesiune s-a desfășurat în premieră în acest an, deschizând în mod solemn calea către alte momente de acest fel, a căror menire este aceea de a aprofunda misterele de credință și de a trezi conștiința cetății și a locuitorilor săi. Alaiul alcătuit din tineri care și-au însușit cu semeție creștinească rolurile lui Isus și ale femeilor credincioase, urmați de slujitorii Bisericii, de copii și de credincioșii zălăuani, s-au adunat în numar mare, au meditat la suferințele dar și la triumful Mântuitorului, au cântat și au rostit rugăciuni, și-au exprimat recunoștința și au cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire.

Într-o lume de dezlănțuit galop, care își urmează cursul învolburat și care și-a pierdut reperele esențiale, astfel de clipe sunt oaze de lumină și viață, care dezvăluie iubirea fără egal a Mântuitorului nostru Isus Cristos și sensul misiunii noastre pe acest pământ.

Să nu rămânem simpli privitori în fața ”spectacolului” emoționant și interesant al Patimilor, să lăsăm concretul acestei mărturii să ne zguduie temeliile firii și să ne cheme la Înviere și Viață.

Sărbători binecuvântate!