La biserica Greco Catolica „Sfanta Treime” din Simleu Silvaniei a fost vernisata ieri la ora 12,00 expozitia de pictura cu tema „Calea Crucii” a pi-ctorului salajean Dumitru Costalas. Dumitru Costalas, in varsta de 48 de ani, nascut in Simleu, si-a desfasurat activitatea timp de peste 20 de ani in Zalau. Revenit in orasul de bastina si sustinut de primarul Simleului, Septimiu Turcas, a reusit sa deschida un cerc de pictura in incinta Casei de Cultura Simleu, unde invata sa picteze sub indrumarea lui peste 140 de copii. Acum, inaintea Sarbatorilor Pascale, Dumitru Costalas a ales sa reprezinte momentele prin care a trecut Isus Hristos in perioada Pastelor. La expozitie, pe langa artist, au mai luat cuvantul Protopopul Bodea Nicolae, preotul Gheorghe Turcas, directorul Centrului de Cultura si Arta al judetului Salaj, Daniel Sauca, directorul Directiei pentru Cultura si Patrimoniu National a judetului Salaj, Doina Cocis, primarul Simleului, Septimiu Turcas, si scriitorul Dumitru Corbeanu, fostul director al Centrului Cultural Simleu Silvaniei. „Tablou-rile vor ramane in patrimoniul bisericii, pentru ca foarte multi credinciosi doresc sa nu se dezbine „Calea Crucii”, a declarat ieri Dumitru Costalas pentru Graiul Salajului. Acesta spune ca a fost inspirat de credinta si de dorinta de a face ceva pentru sufletul lui si pentru sufletul oamenilor. Primarul Simleului, Septimiu Turcas, il va sustine pe maestrul Costalas si pe viitor. „Fiind la o expozitie in Zalau, am discutat cu Dumitru Costalas si mi-am propus sa il ajut si sa il sustin in tot ceea ce face. Am cumparat tablouri de la dansul inca dinainte de a-si incepe activitatea in orasul de unde provine, Simleu Silvaniei. Il voi sustine in continuare in tot ceea ce inseamna cercul de pictura”, a afirmat primarul pentru Graiul Salajului.