decembrie 5, 2025

Caţi bani europeni au ajuns in Sălaj şi ce s-a făcut cu ei

imagine-articol0_43996

Gradul de absorbţie al fondurilor europene în cadrul exerciţiului financiar 2007 – 2013 pe judeţul Sălaj s-a ridicat la aproximativ 52 la sută, potrivit lui Mircea Ciocian, şef servicii în cadrul Prefecturii Sălaj. „Avem semnate şi în derulare în acest moment 124 de proiecte, valoarea proiectelor ridicându-se la circa 300 de milioane de euro. Am finalizat pentru perioada 2007 – 2013 un număr de 44 de proiecte, fiind încasaţi în totalitate 107 milioane de euro. Totalul plăţilor efectuate, atât în programele în derulare, cât şi cele finalizate la nivelul judeţului, se ridică la 153 de milioane de euro”, a explicat Ciocian vineri în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural. „Gradul de implementare e aproximativ 52 la sută, grad comparabil cu media naţională. Dacă vrem să traducem acest lucru să vedem cât au beneficiat sălăjenii de programe, ar reieşi că, în medie, fiecare sălăjean a beneficiat de 1.250 de euro veniţi pe proiecte pu-blice la nivelul judeţului. E o medie puţin mai mare decât media la nivel naţional, ceea ce înseamnă, pe de o parte, şi preocupare pentru implementarea acestor proiecte, iar pe de altă parte şi faptul că, fiind cel mai dezavantajat judeţ comparativ cu celelalte din regiunea de Nord-Vest, intensitatea sprijinului financiar în judeţ a fost mai mare decât în judeţele din jur”, opinează Ciocian.

Reabilitarea satului românesc a atras cele mai multe fonduri

Cele mai multe fonduri au fost atrase prin Măsura 322 privind reabilitarea satului românesc. Este vorba de 22 de proiecte mari integrate care au adus 52 de milioane de euro în judeţ. Au mai adus sume importante în Sălaj şi pro-iectele care vizează reabilitarea clădirilor de patrimoniu (35 de milioane de euro), precum şi proiectele care vizează reabilitarea şcolilor (11 milioane de euro).

Judeţul îşi propune să atragă 350 de milioane de euro din fondurile europene până în 2020

În ceea ce priveşte targetul pentru absorbţia fondurilor europene în perioada 2014 – 2020, Mircea Ciocian a precizat că acesta se ridică undeva la stop_coloana 350 de milioane de euro. „300 – 350 de milioane de euro poate să fie targetul pentru perioada următoare (2014 – 2020), un target care să ni-l propunem să-l atingem. Marea mea frică este că va fi mai greu să inventăm proiecte care să absoarbă mai mulţi bani, pentru că, dacă ne uităm, cei mai mulţi bani pe care i-am folosit până acum au fost pe infrastructură. Nu vom mai putea să depunem atât de multe pro-iecte pe infrastructură, pentru că, în bună parte, la nivel de comună, ea este rezolvată. De aceea, ca să ne facem targetul acesta de 350 de milioane de euro va fi necesar să găsim nişte proiecte mai sofisticate sau nişte proiecte care să înceapă să producă beneficii directe în comunitate”, a explicat Ciocian.
Prefectul judeţului, Ionel Ciunt, a precizat însă că targetul e realizabil. „Pentru exerciţiul financiar al UE 2014 – 2020, România are alocate 28,5 miliarde de euro. Asta înseamnă 1.450 de euro pe locuitor. Dacă avem în vedere că în exerciţiul anterior în Sălaj am realizat undeva la 1.250 de euro pe locuitor, cred că targetul pentru 2014 – 2020 nu ar fi chiar aşa o problemă. Si gur, asta depinde foarte mult şi de implicarea fiecărei instituţii în ceea ce înseamnă absorbţia banilor europeni. Dacă aş face o apreciere la mod general, aş putea să spun că este mulţumitoare suma de bani europeni care au venit în Sălaj. Loc de mai bine sigur că există, dar având în vedere faptul că deja sunt şi la nivelul primăriilor oameni care ştiu ce înseamnă să facă un proiect european, am speranţa că pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020 o să reuşim să ne atingem targetul de care vorbeam”, e de părere Ciunt.