Ma cam amuza cartile si oamenii care cred ca pot servi retete general valabile de tipul: „cum sa ai succes in cariera”, „cum sa fii fericit”, „cum sa-ti construiesti singur casa”. Si sincer, ma indoiesc ca vreunul dintre cititorii lor cred ca intr-adevar cartea le va aduce succes, bani, fericire, etc. Eu as numi asta boala sau sindromul Delphi. Oamenii au avut nevoie totdeauna de un „Oracol” chiar daca acesta nu le spunea de fapt nimic. Multa vreme am crezut ca grecii au chibzuit trei indemnuri filozofice importante ca principii morale solide. „Cunoaste-te pe tine insuti”, pentru ca destinul e de fapt propriul nostru caracter. „Nimic prea mult”, un indemn ciudat pentru un popor care a trait dupa principiul „nimic prea putin” si care evident e valabil in multe lucruri, dar nu e valabil in niciunul dintre putinele decisive. Stim cu totii ca mancatul, bautul, chiar si sexul, in general cam orice peste masura dauneaza. Stim cu totii ce a patit de pilda Midas din cauza lui prea mult. Dar in acelasi timp stim cu totii ca niciunul dintre oamenii care au crezut, au daruit, au vrut, au iubit prea putin, n-au trait cu adevarat. Si in fine, al treielea „garantia aduce nenorocire” am crezut multa vreme ca se refera la teama noastra de riscuri si responsabilitati. De-a lungul istoriei, pentru libertate au murit cei mai multi oameni. Pentru ca apoi, cand au primit-o sa-i urasca pe cei carea le-au dat-o, pentru ca libertatea iti ia un drept vital pentru om: posibilitatea de a da vina pe altii pentru modul in care traiesti si confortul psihic care decurge de aici. Am ajuns sa cred ca omul poate suporta orice in afara de greutatea propriei vinovatii. Mai tarziu, cand am citit din Noica am inteles „cheia succesului unui oracol”. Noica spunea ca oracolul avea ca si clientela principala vanzatori ambulanti, mici industriasi, comis-voiajori si ca, de fapt, cele trei indemnuri sunt pur comerciale si ar insemna in traducere „cunoaste-ti marfa”, „nu cere prea mult” si „garantia e lipsa de incredere”. De fapt, oamenii au nevoie de un „Oracol” nu ca sa le spuna lucruri. Ci ca sa si le spuna ei singuri.