decembrie 5, 2025

Bucurie, rugăciune și mult entuziasm la „Școala de Vară Porolissum” Zalău

526999998_24465521856377988_5693123170846846046_n

Aproape 200 de copii au participat, în perioada 4 – 8 august, cu bucurie și entuziasm, la „Școala de Vară Porolissum”, desfășurată sub ocrotirea Sfântului Nicolae, patronul spiritual al locației care a găzduit evenimentul. Tabăra gratuită, organizată de Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul „Porolissum” Zalău (preot paroh – Claudiu Nechita – vicar al Episcopiei Sălajului) și de Asociația „Filantropia” Porolissum, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, a oferit copiilor o experiență plină de sens, rodnică pentru suflet, trup și minte.

Activitățile au fost alese în funcție de vârsta participanților, iar programul a inclus ateliere de pictură de icoane pe sticlă, activități de dezvoltare a abilităților de comunicare verbală și nonverbală prin teatru, precum și jocuri de echipă și creativitate menite să întărească prietenia și spiritul de colaborare. Copiii au fost inițiați, în duh creștin, în responsabilitatea civică și intrajutorare, inclusiv prin exerciții de prim-ajutor în situații de urgență. De asemenea, au participat la activități menite să crească gradul de conștientizare privind Frumusețea zidirii lui Dumnezeu, participând la o drumetie pe Muntele Meseș.

Toate activitățile au fost moderate cu dăruire de voluntari ai parohiei, coordonați de profesoara Ștefania Nechita, iar pe parcursul zilelor de tabără, participanților li s-a asigurat o masă caldă.

„Școala de Vară Porolissum 2025 a fost o adevărată binecuvântare, în care bucuria tinereții s-a întâlnit cu învățătura și comuniunea în credință. Felicitări sincere tuturor celor implicați – voluntari, profesori, părinți și, nu în ultimul rând, copiilor – care, prin entuziasm și dragoste, au făcut posibilă această frumoasă lucrare pentru viitorul Bisericii și al comunității”, a transmis Parohia Ortodoxă „Porolissum” Zalău.