BUCURIA INVIERII
De aproape douazeci de veacuri, în aceasta vreme a anului, la mijloc de primavara, creștinii își amintesc unii altora, își vestesc în grai de sarbatoare, copleșiți de bucurie și entuziasm, ca „Hristos a înviat!” Atât de mare a fost evenimentul, atât de neașteptat, încât a ramas nou, minunat și extraordinar pentru toate generațiile de creștini de mai târziu, tot așa cum fusese și pentru martorii contemporani. Momentul solemn al învierii lui Iisus, moment în care s-a hotarât totul: biruința lui Dumnezeu asupra iadului, a luminii asupra întunericului, a vieții asupra morții nu a fost sesizat de istorie la prima privire. Ana și Caiafa în patul lor își faceau siesta dupa masa bogata a praznicului paștelui instituit de Moise și nu-și dadeau seama ca Acela în fața caruia Moise se închinase pe Tabor biruise legaturile morții, înviase pe Adam cel cazut și instituia noul „Paște al Învierii”. Ei primesc vestea de la soldații romani care aveau sarcina sa pazeasca mormântul și pe cel închis în el. Ce spun ei? „Cutremur mare s-a facut, ca îngerul Domnului, coborând din cer și venind, a pravalit piatra și ședea deasupra ei. și înfațișarea lui era ca fulgerul și îmbracamintea lui alba ca zapada. Și de frica lui s-au (ne-am) cutremurat ( noi) strajerii și s-au( ne-am) facut ca niște morți” Unde era Hristos? Ne raspunde îngerul cu cuvintele spuse femeilor mironosițe: „Nu va temeți, ca știu ca pe Iisus cel rastignit Îl cautați. Nu este aici, caci s-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zacut”. Învierea a fost constatata de martori oculari. Apostolul Pavel îi enumera: Mironosițele, Petru, apoi cei doisprezece, apoi mai bine de cinci sute de frați „dintre care cei mai mulți traesc pâna acum” (adica atunci când apostolul scria epistola) I Corinteni 15,5-6., apoi el însuși, Pavel. Pentru aceasta, cu foc marturisește stop_coloana Sfântul Apostol Pavel: „Daca nu a înviat Hristos, zadarnica este credința voastra, zadarnica este propovaduirea noastra”. Sfîntul Pavel face din Învierea lui Hristos punctul central al propovaduirii sale. Învierea Domnului este nu numai cea mare mare dovada a Dumnezeirii lui Iisus Hristos, ci este și cea mai dulce mangîiere și nadejde a noastra și a nemuririi noastre. Domnul a fagaduit ucenicilor- și prin ei și noua- „Pentru ca Eu sunt viu și voi veți fi viiÎ(Ioan 14,19). Convingerea învierii și dorința mântuirii sufletului vor fi pârghiile generate de noaptea învierii. De la martiriul tânarului arhidiacon ștefan care constituie o pagina de sfânta antologie martirologica, pâna la demnitatatea senina a batrânului episcop Policarp al Smirnei, tradiția sfânta a Bisericii nu poate culege decât marturii de credința și de nadejde în înviere. Duioase sunt cuvintele sfântului batrân-episcopul Policarp- care zicea persecutorilor sai nemilosi: „De 86 de ani slujesc pe Hristos și El m-a acoperit de batrânețe. Cum voi putea, deci, vatama pe Domnul Care m-a mântuit?”
Și noi „Învierea lui Hristos vazându-o” cu ochii credinței, sa ne închinam Celui Înviat și sa praznuim cu aleasa vrednicie „Ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram și sa ne veselim întru ea”.
Tuturor un calduros salut pascal „Hristos a înviat” și urarea de a petrece Sf. Paști cu pace, bucurie, sanatate și cu binecuvântare!
